Pentru noi, miza reală era să fim printre primii care semnează. Era un fel de reflex civic grăbit şi sugerat: să răspundem prompt chemării partidului. Așa că, la prima oră, am ajuns la școală, am luat stiloul și am semnat cu seriozitatea cu care un adolescent de 14 ani poate contribui la dezarmarea globală.
Ne uitam discret unii la alții înainte de semnătură, mai mult din reflex decât din îndoială. Procedura era clară, coloana potrivită era clară, iar rezultatul final era, de fapt, deja cunoscut de toată lumea.
Privind acum înapoi, scena are un aer aproape didactic: o sală de clasă, o foaie A4 și o generație de adolescenți contribuind disciplinat la pacea mondială cu câte o semnătură. Era modul nostru de a participa la marile echilibre strategice ale planetei.
Ironia este că astăzi, când auzim din nou despre bugete de apărare crescute, reînarmare și noi echilibre militare în Europa, îmi amintesc acea dimineață. Noi, la 14 ani, contribuiserăm deja la reducerea armamentului cu 5%. Cel puțin pe hârtie.