Finalul de sezon este unul trist pentru Chindia Târgoviște. În ciuda unui play-off modest, echipa târgovișteană a avut șansa să joace barajul pentru promovare în prima ligă cu Farul Constanța, însă s-a văzut învinsă după loviturile de departajare. Chindia a luptat frumos, a condus atât în manșa tur, cât și în retur, însă a pierdut și va rămâne în liga secundă încă cel puțin un sezon. Barajul a fost dramatic, însă diferența de valoare a fost una evidentă, mai ales în retur, atunci când Farul a dominat copios partida și a ratat multe ocazii importante. Mereu am spus că fotbalul este corect și că sunt puține momentele în care rezultatul final este diferit față de realitatea prestațiilor unei echipe. Sigur că toți ne-am fi bucurat dacă Chindia promova și aveam șansa să avem fotbal de prima ligă la Târgoviște, dar cât de corect ar fi fost să se întâmple asta? Să nu uităm că echipa de lângă Turnul Chindiei a fost penibilă în majoritatea partidelor de play-off, înregistrând opt înfrângeri. Chiar și în barajul cu Farul, sunt de părere că singura repriză bună făcută de Chindia a fost prima de la Târgoviște. În rest, Farul a fost echipa mai bună și s-a ajuns la loviturile de departajare doar pentru că fotbaliștii lui Flavius Stoican nu au fost preciși la finalizare. Farul continuă în prima ligă, iar la Chindia trebuie stabilită, o strategie sănătoasă pentru următorul sezon. Ținând cont de faptul că Florin Gardoș a anunțat de câteva săptămâni că Nicolae Croitoru nu va mai continua pe banca tehnică a Chindiei, noul antrenor trebuie anunțat cât mai rapid. Din punctul meu de vedere, sunt necesare multe modificări în lot, asta dacă obiectivul pentru noua stagiune va fi promovarea în prima ligă. Nu e timp pentru prea multă tristețe, e nevoie de luciditate, pentru a pregăti noul sezon. Chindia nu era pregătită în acest moment pentru Superliga, iar asta s-a văzut duminică seară, la Ovidiu. Chiar dacă ne place dramatismul, trebuie să fim obiectivi și să recunoaștem, Chindia nu a fost aproape de Superliga. S-a văzut încă de la prima lovitură de pedeapsă, atunci când Pandele era ocupat să se roage, în timp ce Alibec a tras cu tunul în vinclul porții lui Contra.


