Datorită multiplelor crize și schimbări recente, autonomia strategică a UE a devenit un proiect politic cu implicații majore inclusiv asupra politicilor sectoriale. Nevoia tot mai mare pentru Europa de a-și spori autonomia și de a-și reduce dependența de alții în domenii strategice, pe fondul concurenței globale în creștere și schimbărilor realizate pe lanțurile de aprovizionare, au creat controverse și dezbateri la nivelul UE.
În acest context a apărut nevoia de a elabora o viziune coerentă, realistă și responsabilă privind modul de operare al Europei cu privire la acest subiect de interes strategic. Noua strategie a Uniunii Europene promite să promoveze o autonomie strategică deschisă, care să echilibreze beneficiile interdependenței economice cu cerințele tot mai mari de gestionare a expunerii statelor membre la riscurile generate de crize sau de lanțurile de aprovizionare prea lungi sau prea îndepărtate.
Ca să evite riscul interpretării greșite, UE a atașat principiului autonomiei strategice și pe cel al deschiderii, oferind garanția că noua geoeconomie globală nu poate fi închisă sau artificial protejată, respectiv că UE va rămâne deschisă comerțului și investițiilor și se va proteja de eventuale decizii care să izoleze Europa de piețele sale externe.