Anumite dezvoltări de la nivelul partidelor europene sau al grupurilor din Parlamentul European sunt adevărate semnale asupra evoluţiei UE. Puţin îşi mai amintesc, dar retragerea, în 2009, a conservatorilor britanici din grupul Partidului Popular European şi formarea grupului ECR (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) au fost un factor catalizator pentru Brexit. Lansarea Conferinţei privind viitorul Europei a marcat un punct de cotitură în viaţa Uniunii. În acest context, întrebarea pe care o lansăm este legată de rolul partidelor politice europene în această consultare, în acest exerciţiu de construire a legitimităţii. Este o şansă enormă de care partidele politice ar trebui să profite pentru binele cetăţenilor europeni. Pandemia a schimbat totul, iar cetăţeanul obişnuit nu mai are răbdare cu politicieni care explică, tehnic, cum nu sunt ei responsabili de acest subiect; sau de alte subiecte de complexitate asemănătoare, care au impact concret şi direct asupra fiecărui cetăţean în parte. Comisia Europeană a dat un exemplu, implicându-se cu succes în managementul crizei sanitare fără a avea competenţe pe politicile de sănătate. Potrivit eurobarometrelor, cetăţenii apreciază această abordare, conştienţi fiind de faptul că este nevoie de coordoare la nivel european pentru rezolvarea problemelor reale din societate. Problemele, aşa cum ştim, aşa cum a demonstrat-o şi pandemia, transcend graniţele naţionale, uneori chiar frontierele Uniunii Europene. Fără implicarea partidelor europene în aceste dezbateri, fără conectarea lor la preocupările cetăţenilor europeni, sunt şanse ca Uniunea Europeană să se confrunte, în permanenţă, cu spectrul lipsei de legimititate, cu acuzaţia că este o construcţie tehnocrată, desprinsă de nevoile reale, fără capacitatea de a inversa divergenţa naţional-european într-o forţă convergentă, care să ducă Uniunea înainte.