Chindia Târgoviște a trecut prin schimbări importante vara trecută, atunci când în conducerea clubului a ajuns Marius Pavel. Chiar dacă pe banca tehnică a fost numit la acel moment Ilie Poenaru, antrenor demis între timp, primul nume dorit la Târgoviște a fost Ovidiu Burcă. Cele două părți erau înțelese, însă pentru fostul antrenor de la Dinamo a venit o ofertă de la Sepsi Sfântu Gheorghe, pe care a și acceptat-o. Săptămâna trecută, Sepsi și Chindia au avut meci pe „Eugen Popescu”, iar trupa pregătită de Burcă s-a impus la limită, 1-0. La finalul jocului, Burcă a vorbit despre situația din vara trecută și crede că a făcut alegerea corectă atunci când a ales să meargă la Sfântu Gheorghe. De asemenea, acesta este de părere că Ilie Poenaru ar fi meritat să rămână la Chindia în continuare, în ciuda ultimelor rezultate înregistrate.
„Nu înțeleg de ce atâta lipsă de răbdare la Târgoviște”
„Am avut o înțelegere verbală cu cei de aici, dar am simțit că o alegere mai bună pentru mine înseamnă Sepsi OSK, unde am găsit un club care mie, personal, îmi pune la dispoziție toate elementele pentru a face performanță, pentru a promova. Tot respectul față de oamenii de la Chindia, am avut multe remușcări față de acel acord verbal pe care nu l-am respectat. Nu mi se întâmplă să nu îmi respect promisiunile. La Chindia pare că se dorește performanța, lumea trebuie să înțeleagă că e nevoie de timp. Proiecția pentru anul ăsta era ca echipa să ajungă în play-off. Ăsta era planul care mi se comunicase și mie. Cel mai important pentru oraș era să se intre în play-off, lucru care s-a întâmplat. Nu înțeleg de ce atâta lipsă de răbdare. Nu a fost deloc ușor pentru Ilie Poenaru, a preluat o echipă care jucase barajul de menținere în Liga a 2-a. Cred că Ilie a făcut o treabă bună. La fotbal, ca și în viață, nu e totul drept, nu e totul corect. Noi suntem obișnuiți cu lucrul ăsta. Cred că ar fi trebuit să i se acorde mai multe merite”, a transmis antrenorul lui Sepsi.


