Există în prima duminică a Postului Mare o vibrație aparte, ca o adiere rece și limpede care trece peste suflet și îl cheamă la trezvie. Duminica Ortodoxiei nu este doar comemorarea unui moment istoric petrecut la Constantinopol, în anul 843, când cinstirea sfintelor icoane a fost restabilită după rătăcirea iconoclastă. Este, mai ales, o mărturisire că Dumnezeu nu a rămas departe, ascuns într-o transcendență inaccesibilă, ci S-a apropiat de noi, luând chip omenesc.
A nega icoana a însemnat, în fond, a umbri taina Întrupării. Dacă Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, atunci chipul Său omenesc poate fi zugrăvit. Nu dumnezeirea Sa cea nevăzută este pictată, ci umanitatea Sa asumată pentru mântuirea noastră. Icoana nu este idol, pentru că nu materia este adorată, ci Persoana reprezentată este cinstită prin materia transfigurată de har.
Ortodoxia nu se reduce la apărarea unei imagini, ci la păstrarea unei iubiri adevărate. Dreapta credință este dreapta slăvire a lui Dumnezeu și dreapta trăire a vieții. Ea presupune echilibru, discernământ și fidelitate. Nu este rigiditate, ci verticalitate, nu este închidere, ci continuitate vie. A fi ortodox înseamnă a rămâne în adavăr fără a pierde căldura inimii.
Icoana este, în tăcerea ei, o chemare. Privirea Mântuitorului din icoană nu acuză, ci întreabă. Chipurile sfinților nu ne strivesc, ci ne ridică. Ele ne amintesc că omul este creat după chipul lui Dumnezeu și chemat la asemănare. Într-o vreme în care demnitatea umană este adesea negociată sau relativizată, Duminica Ortodoxiei reafirmă cu putere că fiecare persoană poartă o pecete sacră.
În tradiția Bisericii procesiunea cu icoane din această zi este o mărturisire publică, dar lipsită de triumfalism. Nu este o paradă a superiorității, ci o asumare smerită a adevărului. Ortodoxia a biruit iconoclasmul nu prin constrângere, ci prin răbdare și statornicie. Adevărul nu are nevoie de strigăt, ci de mărturisire.
Pentru noi, această duminică este un examen al conștiinței. Nu ajunge să avem icoane doar in mod fizic, trebuie să avem icoana lui Hristos în inimă. Postul Mare este tocmai vremea în care curățim această icoană lăuntrică prin pocăință, rugăciune și milostenie.
Adevărata biruință nu s-a petrecut doar în istorie, ea se petrece ori de câte ori omul alege să rămână fidel Evangheliei. Ortodoxia nu este nostalgie după trecut, ci responsabilitate pentru prezent și speranță pentru viitor. Ea ne învață că adevărul nu se negociază, dar se mărturisește cu blândețe, că identitatea nu se apără prin izolare, ci printr-o viață ireproșabil.
În fața icoanei, fiecare dintre noi este chemat să devină el însuși icoană vie, prin cuvânt, prin faptă, prin răbdare în încercare. Numai astfel Duminica Ortodoxiei nu va rămâne o simplă aniversare, ci va deveni respirația noastră zilnică.
Să păstrăm dreapta credință cu demnitate și blândețe, să cinstim icoana lui Hristos din biserici și să o așezăm vie în sufletele noastre, printr-o viață luminată de adevăr și iubire.
Preot Olteanu Sorin-Alexandru, Parohia Gura Ocniței