Astfel că și astăzi, de pildă, ca la români (!), fără să suporte vreo atenționare măcar, o parte din presă nici nu vrea să audă de grafemul „â” și de verbul „sunt” în loc de „sînt”. Dar nu au nici o apăsare, era să zic jenă, de a mutila, la rândul lor, limba română cu englezisme (forme fără fond, deci) care are corespondențe perfecte. Sau scriu pe burtiere la televiziuni, cu majusculă, începutul tuturor cuvintelor dintr-o propozițiune. Se întâmplă și în presa scrisă: un toxic mimetism practicat cu pornire schizofrenică, de ucigași ai Limbii române. Însă despre asta a mai scris într-un alt editorial.
De Ziua Limbii Române, președintele Academiei, admirabilul om de cultură, Ioan-Aurel Pop, într-o rostire (elogiu, dar și avertisment), a ținut explicit să ne spună tuturor celor trăitori în această țară, dar și celor plecați în alte zări în căutarea unui trai mai bun, și care mai simt românește: E foarte bine că ne vorbim limba și o prețuim declarativ, dar nu e destul. E nevoie să o și apărăm. Secțiunea de specialitate a Academiei se străduiește și ea, fără un vizibil succes, să impună respectarea normelor ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii noastre.
În aceste condiții, fiecare face cum vrea. Îmi pare rău că sunt câteodată cinic, dar dezamăgirea se accentuează pe zi ce trece. Comentariul cel mai frecvent este „academicienii sunt proști” pe rețele de socializare. O dezamăgire într-atât de amarnică, încât acest admirabil om de cultură, patriot, o trăiește ca pe o suferință proprie, mărturisind, totuși: „Mie îmi place să spun că cea mai importantă creație spirituală a poporului român este limba română”.
Apropo de Ziua limbii române, ați văzut auzit ca presa, și audiovizuală și scrisă, să se fi ostenit să-i acorde emisiuni și pagini speciale, de bună seamă pe deplin meritate? A fost să fie nu o tăcere aproape asurzitoare, dar una suspectă. Da, vedeți democrația la români, exact, „originală”, încurajează globalizarea anglofonă limbii române. Adică pieirea ei. E dramatic, dar adevărat.
Are dreptate Mateevici: limba noastră-i o comoară. Are dreptate Eminescu: limba română e un fagure de miere. Are dreptate Vasile Alecsandri: limba română este tezaurul cel mai prețios, depozitul sacru lăsat de generațiile trecute. Are dreptate Nichita Stănescu: limba română este patria mea (a noastră). Are dreptate Ioan-Aurel Pop: cea mai importantă creație a poporului român e limba română.
Și îngăduindu-mi-se să-mi reiterez opinia: limba română exprimată este Conștiința de sine a poporului român. Cine ucide această Conștiință, se ucide pe sine, și poporul român, și țara românilor. Cui prodest? Ucigașii propriei limbi sunt, totodată, și ai țării, în cazul nostru, Grădina Maicii Domnului. Și vor fi pedepsiți de blestemul Istoriei: uciderea lor prin uitare. A se lua aminte!