Pompierii și echipajele medicale au intrat în alertă ieri dimineață, în urma unui apel la 112 care semnala producerea unui accident rutier pe raza localității Malu cu Flori. Apelul a fost înregistrat la dispeceratul de urgență în jurul orei 07:47.
Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme. Pentru gestionarea operativă a situației și acordarea primului ajutor, la fața locului au fost direcționate forțe din cadrul Gărzii de Intervenție Voinești.
Salvatorii s-au deplasat cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD. De asemenea, intervenția a fost sprijinită de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Dâmbovița.
Odată ajunse la locul evenimentului, echipajele operative au constatat că în urma impactului au rezultat două victime. Este vorba despre două persoane de sex masculin care au fost evaluate medical direct la fața locului de către paramedici și personalul SAJ.
Starea acestora a impus transportul la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Concomitent cu acțiunile de salvare și evaluare a victimelor, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, securizând zona pe întreaga durată a intervenției. Polițiștii urmează să efectueze cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările care au dus la producerea coliziunii.


