Marți, în prima etapă din acest sezon de Liga a 2-a, Chindia Târgoviște a jucat în deplasare, pe stadionul „Electrica”, cu Politehnica Timișoara, formație proaspăt promovată din Liga a 3-a. Partida s-a disputat într-o atmosferă incendiară, pe o arenă prea mică pentru un asemenea duel. Chindia a părut depășită în multe momente de miza partidei și s-a văzut învinsă, în urma unei evoluții care ridică multe semne de întrebare.
Gol superb reușit de Huszti
Poli a început bine meciul și a fost periculoasă încă din primele minute. Drăghici a lovit bara cu o lovitură de cap (2). Chindia a oferit replica prin Băluță, dar șutul acestuia a trecut peste poartă (5). Echipa gazdă a revenit în atac, însă Mocan a intervenit bine la încercarea lui Benzar (11), iar Drăghici a trimis puțin peste, dintr-o poziție bună (15). Briceag a încercat un șut de la distanță, însă a fost blocat de Micu (21), care a intervenit bine și în fața lui R. Mihai (23). Gazdele au deschis scorul prin Andras Huszti, cu un șut superb din afara careului, în vinclul din dreapta porții lui Mocan (29). Poli a mai avut două șanse în finalul primei părți, însă Huszti a trimis peste, cu o lovitură de cap (45+4), iar șutul lui Doană a fost reținut ușor de portarul Chindiei (45+5).
Aproape de egalare în prelungiri
Gazdele au început mai bine și actul secund, iar Chițu a lovit bara, cu un șut din interiorul careului (49). R. Mihai a avut o șansă uriașă, însă a șutat peste poartă, dintr-o poziție excelentă (52). Artean și-a încercat șutul din afara careului, dar mingea a trecut pe lângă (55). Honciu a fost aproape de egalare, însă șutul acestuia, din lovitură liberă, nu a prins cadrul porții (66). La poarta cealaltă, Doană a șutat bine, însă mingea a fost deviată peste poartă (74). Finalul a fost unul tensionat, iar Chindia a ratat o șansă uriasă de a restabili egalitatea în prelungiri, atunci când Bogdan Petre a trimis mult peste, dintr-o poziție ideală (90+6). Chindia a început sezonul cu o înfrângere, iar acum se pregătește pentru duelul de duminică, cu Metaloglobus, de pe stadionul „Eugen Popescu”.


