Administraţiile naţionale nu au vrut să vadă Europa abuzând de ceea ce ei considerau a fi proprietatea lor particulară: educaţia. Iar problema bugetului a permis ca motivele inadmisibile şi naţionaliste să fie ascunse în mod diplomatic. „Din ce a spus Comisia, Franţa a deţinut o poziţie cheie întrucât Germania şi Marea Britanie declaraseră deja că vor urma exemplu Franţei în cazul în care aceasta deblochează situaţia”.
Astfel în noiembrie 1986 doamna Gendreau-Massaloux (Consiliera Preşedintelui Franţei) a încercat să faciliteze o întâlnire a studenţilor europeni cu Preşedintele Mitterand. În locul unei întâlniri, ea a propus ceva extraordinar: ca pentru a 30-a aniversare a creării Comunităţii Europene întreaga delegaţie de studenţi să ia masa cu Preşedintele. Atragerea atenţiei unui Şef de Stat asupra unei probleme care nu este urgenţă nu este o sarcină tocmai facilă. Consilierii lui au fost conştienţi de acest fapt şi s-au decis ca reprezentanţii AEGEE să fie invitaţi să servească prânzul în 18 martie 1987.
În acelaşi timp, cu un curaj rar întâlnit în Comisie, comisarul european Manuel Marin a hotărât să retragă propunerea Erasmus, datele pe care a fost bazată decizia fiind ofertele ridicole de finanţare făcute de către Consiliu. Această situaţie a mărit presiunea asupra celor trei state membre implicate.
În cadrul unui interviu de televiziune din următoarea zi, preşedintele Mitterand a anunţat că, „drept rezultat al unei întâlniri cu studenţii europeni, a devenit militant convins pentru susţinerea programului Erasmus şi a considerat inacceptabil ca puţinele milioane de ECU pentru acest program să nu fie găsite când mii de milioane au fost cheltuite pentru alte domenii cum ar fi de exemplu agricultură”. Câteva săptămâni mai târziu Consiliul de Miniştri (Educaţie) a adoptat Erasmus.