Sfinţenia de Care se învrednicesc sfinţii nu poate să fie înţeleasă făcându-se abstracţie de sfinţenia lui Hristos, ci numai prin participare la aceasta, sau ca rodire a sfinţeniei celei una a lui Hristos în sfinţii cei mulţi ai Bisericii. Totuşi, Biserica a făcut distincţia încă de la început, între sfinţenia lui Dumnezeu, sfinţenia izvor, şi sfinţenia de care se învrednicesc sfinţii, sfinţenia participată, şi prin urmare între cultul care se aduce lui Dumnezeu şi cinstirea acordată sfinţilor.
De-a lungul celor două milenii de existență ale poporului român, numeroase persoane s-au remarcat prin viața lor sfântă și prin apropierea de Dumnezeu. Acestea au fost cinstite atât de contemporanii lor, cât și de generațiile care le-au urmat, bucurându-se de o venerare locală. Unii dintre acești oameni ai lui Dumnezeu au fost considerați sfinți încă din timpul vieții. Un exemplu elocvent este Sfântul Nicodim de la Tismana, trecut la Domnul la 26 decembrie 1406. În secolul al XIV-lea era numit „cel sfânt de la Tismana”, iar mai târziu „cel sfințit”. Unul dintre biografii săi mărturisea că, imediat după moartea sa, ucenicii i s-au închinat ca unui sfânt. În scurt timp, evlavia față de el s-a răspândit în bisericile din Țara Românească. Faptul că este reprezentat cu aureolă în pridvoarele unor mănăstiri precum Tismana, Topolnița, Arnota sau Horezu arată că era deja recunoscut ca sfânt în conștiința credincioșilor.
În secolul al XIX-lea, Sfântul Ierarh Calinic s-a făcut cunoscut prin curăția și sfințenia vieții sale. Acest lucru este exprimat sugestiv în imnul-acatist dedicat lui, unde este lăudat ca model autentic de viețuire creștină. La fel ca acești doi mari nevoitori, mulți alți sfinți români proveniți dintre preoți, diaconi și credincioși au oferit exemple de viață sfântă. Prin mărturisirea credinței și prin lucrarea lor duhovnicească, ei au câștigat respectul semenilor și au influențat generații întregi de creștini.
Pentru că numeroși clerici și credincioși, cunoscuți sau rămași anonimi, au slujit cu râvnă lui Dumnezeu și au împlinit poruncile Sale cu dragoste, fiind considerați sfinți de popor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 20 iunie 1992, instituirea unei zile speciale dedicate pomenirii lor. Astfel, Duminica a doua după Pogorârea Duhului Sfânt a fost stabilită ca Duminica Sfinților Români.
În această zi sunt pomeniți toți sfinții români, cunoscuți și necunoscuți, care prin rugăciune, evlavie și slujire jertfelnică au ajuns la desăvârșire și au devenit adevărate locașuri ale Duhului Sfânt.
O parte dintre sfinții români au fost introduși oficial în calendar prin hotărârile Sfântului Sinod din 10 octombrie 1955 și 15 iunie 1992. Ulterior, alte canonizări au avut loc în cadrul sinoadelor desfășurate în ultimele decenii.
Canonizarea sfinților români în anul 1955 a constituit un moment de mare bucurie duhovnicească pentru Patriarhul Justinian Marina, membrii Sfântului Sinod, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe surori și pentru întregul cler și popor credincios. Patriarhul Justinian sublinia că un popor atât de profund credincios nu putea să nu ofere Ortodoxiei modele de sfințenie, mărturisitori și apărători ai adevărului evanghelic.
Această bucurie a fost împărtășită și de reprezentanții celorlalte Biserici Ortodoxe. Delegatul Patriarhiei Ecumenice aprecia că prin această canonizare întreaga Ortodoxie primește noi mijlocitori înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, reprezentantul Patriarhiei Moscovei considera că recunoașterea oficială a acestor sfinți reprezintă un act de dreptate față de cei care au suferit și s-au jertfit pentru credință. Patriarhii Serbiei și Bulgariei au exprimat aceeași bucurie, arătând că sfinții români sunt un dar al lui Dumnezeu pentru întreaga lume ortodoxă.
De-a lungul timpului, Biserica Ortodoxă Română a canonizat numeroși ierarhi proveniți din toate provinciile istorice românești. Printre aceștia se numără Iachint de Vicina, Antim Ivireanul, Grigorie Dascălu, Varlaam, Dosoftei, Teodosie de la Brazi, Ilie Iorest, Sava Brancovici, Simion Ștefan, Andrei Șaguna și Iosif cel Nou de la Partoș.
Au fost trecuți în rândul sfinților și numeroși ierarhi, preoți, diaconi și credincioși care au mărturisit credința ortodoxă până la jertfa supremă. Ei, alături de sfinții cunoscuți doar de Dumnezeu, sunt pomeniți în rugăciunile Bisericii și mijlocesc pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
În aceeași categorie se află și mulțimea călugărilor, călugărițelor și sihaștrilor care au dus o viață de nevoință și rugăciune. Mulți dintre ei au rămas necunoscuți oamenilor, fiind cunoscuți doar de Dumnezeu, dar contribuția lor spirituală este cinstită în Duminica Sfinților Români.
Tot atunci sunt pomeniți și toți creștinii ortodocși români care au trăit în diferite epoci și locuri, inclusiv cei din diaspora, care au trecut la cele veșnice în credință și sfințenie.
Pr. Voinea Ion, Parohia „Răzvadul de Sus”, comuna Răzvad, Protoieria Târgoviște Nord