luni, 27 iulie, 2026

Scandal exploziv în industria de Apărare, după ancheta DNA

Liderul de sindicat de la Automecanica Moreni cere mai multă transparență

Publicitate



Citeşte şi

*Liderul sindical Constantin Bucuroiu afirmă că solicită, de mai bine de un deceniu, ca reprezentanții salariaților să fie invitați la ședințele consiliilor de administrație, așa cum prevede articolul 30 din lege

 

Ancheta Direcției Naționale Anticorupție, în urma căreia trei directori ai unor companii de stat din industria de apărare au fost reținuți pentru acuzații de luare de mită, a stârnit reacții și în rândul liderilor sindicali din domeniu.

Constantin Bucuroiu, președintele Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare, Aeronautică și Navală și lider al Sindicatului Automecanica Moreni, susține că astfel de situații ar putea fi prevenite printr-o mai mare transparență în activitatea consiliilor de administrație și prin respectarea prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social.

Acesta afirmă că solicită de mai bine de un deceniu ca liderii de sindicat să fie invitați la ședințele consiliilor de administrație, așa cum prevede articolul 30 din lege.

Poate că dacă prezența liderului de sindicat, care este acolo ca un câine de pază, îi făcea să evite asemenea fapte. Eu mi-aș dori să nu existe asemenea situații, dar este bine să învățăm din ele. Lipsa de transparență nu face bine societăților și nici oamenilor, pentru că ei sunt cei care suferă. Se pierd comenzi, se pierde încrederea partenerilor și pot fi afectate locurile de muncă”, a declarat Constantin Bucuroiu pentru publicația noastră.

Liderul sindical spune că reprezentanții sindicatelor sunt, de multe ori, excluși de la ședințele consiliilor de administrație, deși legea le oferă acest drept.

„Marea majoritate a președinților consiliilor de administrație refuză invitarea liderilor de sindicat. Eu întreb de ce. Liderii de sindicat intervin atunci când văd că un lucru nu este făcut corect și atrag atenția că trebuie respectată legea. Tocmai de aceea, de multe ori, prezența lor nu este dorită”, a mai afirmat Constantin Bucuroiu.

În urma cazului instrumentat de DNA, Alianța Sindicatelor din Industria de Apărare, Aeronautică și Navală a transmis și o solicitare adresată tuturor consiliilor de administrație din companiile din domeniu. Documentul cere respectarea prevederilor Legii nr. 367/2022 privind participarea reprezentanților sindicatelor la ședințele consiliilor de administrație și susține că o activitate desfășurată în condiții de transparență poate contribui la prevenirea abuzurilor și a faptelor de corupție.

Reacția liderului sindical vine după ancheta DNA privind directori ai unor companii din industria de apărare, dosar aflat în curs de cercetare. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Sprijin pentru căminul de bătrâni al Parohiei Eroilor

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, vineri, 24 iulie 2026, preoții de la parohiile: Eroilor, Lazuri, Perșinari,...

Citeşte şi...