Performanța se construiește prin muncă, pasiune și dorința permanentă de a evolua. Antrenorul secției de karate a Clubului Sportiv Târgoviște, Ionuț Munteanu, a făcut un nou pas important în dezvoltarea sa profesională, participând recent la un curs internațional de perfecționare, desfășurat în Caldas d’Estrach, Barcelona. Evenimentul „Gassuko 2026 – Hayashi Ha Shito Ryu & Okinawa Kobudo KenshinRyu” a reunit practicanți și antrenori de top din lumea artelor marțiale, oferind o experiență valoroasă de pregătire, schimb de cunoștințe și aprofundare a tehnicilor tradiționale de karate și Okinawa Kobudo.
Drumul spre excelență continuă
Ionuț Munteanu s-a antrenat alături de reputatul Shihan Miguel Fernandez Vazquez, dar și împreună cu colegi antrenori din mai multe țări europene. Participarea la un astfel de stagiu reprezintă o oportunitate deosebită pentru acumularea de noi experiențe și pentru perfecționarea continuă, elemente esențiale în formarea unui antrenor dedicat. „Gassuko 2026 – Hayashi Ha Shito Ryu & Okinawa Kobudo Kenshin Ryu a fost o oportunitate de a mă antrena, de a învăța și de a mă perfecționa alături de Shihan Miguel Fernandez Vazquez, dar și alături de colegii și prietenii din Spania, Belgia, Anglia și Elveția”, ne-a transmis Ionuț Munteanu. Prin participarea la evenimente internaționale de acest fel, antrenorul târgoviștean a adus acasă noi cunoștințe și experiențe care vor contribui la dezvoltarea sportivilor din cadrul CS Târgoviște. Drumul spre excelență continuă, iar pasiunea pentru karate rămâne motorul unei evoluții permanente.


