marți, 4 august, 2026

Chindia, în fața primului test al sezonului

Publicitate



Citeşte şi

Așteptarea a luat sfârșit, iar Chindia este pregătită pentru primul meci oficial al stagiunii 2026-2027. În prima etapă din această ediție a ligii secunde, echipa pregătită de Nicolae Croitoru va juca în deplasare, pe terenul formației Politehnica Timișoara. Partida de pe stadionul Electrica se joacă astăzi, de la ora 18:00. Prețul unul bilet a fost 35 de lei, iar pe site-ul bilete.ro, vineri, la ora prânzului, evenimentul era sold out. Partida va fi televizată.

Timișoara, formă bună în amicale

În perioada de pregătire, Poli Timișoara a avut următoarele adversare: CSC Dumbrăvița (1-0), Luceafărul Drobeta Turnu Severin (3-1), Al-Ryadh (0-1), Al-Shabab (0-0), Lecce (1-0) și Al-Faisaly (4-3). De partea cealaltă, Chindia a jucat cu Flacăra Moreni (4-0; 0-6), Petrolul Ploiești (2-2), Concordia Chiajna (2-3) și CSL Ștefăneștii de Jos (1-1). În ultimul joc de pregătire, Alexa a ales următoarea formulă de start: Pînzariu – Dolghi, Huszti, C. Toma – Vasluian, Drăghici, Artean, Doană, Ștefanovici – Spătaru, Chițu. De partea cealaltă, Nicu Croitoru s-a bazat pe Mocan – Fajardo, Celea, Mboumbouni, Briceag, Honciu, Vera, Al. Băluță, Popadiuc, Cr. Neguț, R. Mihai.

Chindia s-a impus în ultimele meciuri directe

Ultimele meciuri oficiale dintre cele două echipe au avut loc în stagiunea 2018-2019. Chindia s-a impus atunci de două ori. În tur, la Timișoara, formația târgovișteană a câștigat cu 1-0, prin reușita lui Cristian Cherchez, iar în retur, Chindia s-a impus cu 2-1, prin golurile marcate de Dudea și Lungu. La finalul acelui sezon, echipa de lângă Turnul Chindiei a promovat în prima ligă.

Băluță a fost disputat de cele două echipe

Cele două echipe au avut o țintă comună în această vară, Alexandru Băluță. Inițial, în spațiul public au apărut informații care îl dădeau pe fostul jucător de la FCSB sau Universitatea Craiova ca și transferat la Timișoara, însă, în cele din urmă, jucătorul de 32 de ani a ales să revină la Târgoviște, la echipa care l-a lansat în fotbalul mare.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Editorial sportiv. Seara emoțiilor și a speranțelor

Majoritatea echipelor din liga secundă se gândesc, deja, la meciurile etapei a 2-a, în timp ce Chindia, abia în...

Citeşte şi...