miercuri, 5 august, 2026

Stadiul principalelor investiții din Voinești

Publicitate



Citeşte şi

Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, a transmis recent un mesaj către locuitori, în care a prezentat stadiul mai multor investiții aflate în derulare în comună, dar și câteva gânduri despre activitatea sa administrativă și situația actuală din țară.

Edilul șef a amintit că s-au împlinit 18 ani de când a fost ales pentru prima dată în funcția de primar al comunei Voinești, mulțumindu-le cetățenilor pentru încrederea acordată de-a lungul timpului și afirmând că va continua să susțină proiectele de dezvoltare ale localității.

În ceea ce privește investițiile, Gabriel Dănuț Sandu a anunțat că lucrările de asfaltare a tuturor străzilor din satul Oncești se apropie de finalizare, fiind executate ultimele lucrări la șanțurile betonate și acostamente.

Tot în satul Oncești, au început lucrările de restaurare a picturii murale a bisericii, după emiterea ordinului de începere. Primarul a precizat că schela necesară intervenției a fost realizată cu sprijinul părintelui Mihai Stroe și al credincioșilor, obiectivul fiind ca lucrările să fie încheiate până la sfârșitul anului.

Referitor la sistemul de canalizare din satul Gemenea Brătulești, edilul a precizat că se execută ultimele completări de rețea și branșamentele electrice pentru cele patru stații de pompare, proiectul urmând să fie finalizat în perioada următoare.

De asemenea, administrația locală a derulat lucrări de reparații și vopsitorie la cele două baze sportive din satele Izvoarele și Voinești, investiția având o valoare de 20.000 de lei.

Primarul a oferit informații și despre proiectul de introducere a gazelor naturale în toate satele comunei, arătând că, în satul Oncești, s-au executat lucrări de refacere a zonelor afectate de intervențiile la rețea, iar în paralel se întocmesc documentațiile tehnice pentru cele peste 1.000 de branșamente realizate.

S-au împlinit 18 ani de când dumneavoastră ați decis prin vot să conduc destinele comunei noastre. Vreau să vă mulțumesc pentru încrederea acordată și să vă asigur de toată prietenia și respectul meu. Localitatea noastră este ca și familia mea și voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru implementarea proiectelor de care comunitatea are nevoie. Nimeni nu este primar pe viață, iar eu voi rămâne aici atât timp cât dumneavoastră veți dori acest lucru”, a transmis primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Târgoviște, pe primul loc în Regiunea Sud-Muntenia

Municipiul Târgoviște ocupă primul loc în clasamentul municipiilor reședință de județ din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, în ceea ce...

Citeşte şi...