*Un localnic de 42 de ani, care probabil a continuat petrecerea de Revelion, s-a urcat la volan într-o stare avansată de ebrietate și a lovit o mașină parcată
Pentru un șofer din Moroeni, anul 2026 a început cum nu se poate mai prost: cu mașina avariată și cu un dosar penal pe numele său. Incidentul a avut loc în seara zilei de 1 ianuarie, în jurul orei 21:30, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost solicitați să soluționeze un eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe Drumul Național 71.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției și a acroșat un alt autoturism care era staționat regulamentar pe partea carosabilă. Din fericire, impactul s-a soldat doar cu pagube materiale, nicio persoană nefiind rănită. Totuși, comportamentul șoferului a trezit suspiciuni imediate echipajului de poliție.
Testarea cu aparatul etilotest a confirmat bănuielile agenților, rezultatul fiind unul șocant: o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dată fiind valoarea extrem de mare, care indică o stare de ebrietate avansată, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei în sânge. Polițiștii au întocmit pe numele acestuia un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, infracțiune care se pedepsește cu închisoarea sau cu amendă penală.


