Sezon de referință pentru Viitorul Cojasca. Parcursul apreciat din campionatul Ligii a 4-a, unde a terminat pe locul 2, a fost completat cu o calificare merituoasă în finala Cupei României – Dâmbovița. Vicecampioana județeană impune respect, devenind în scurt timp unul dintre cluburile de top ale fotbalului dâmbovițean. Viitorul Cojasca s-a dezvoltat spectaculos sub conducerea lui Nicușor Lipan, care a transformat proiectul fotbalistic al comunității într-unul de succes. Coordonată tehnic de Marian Matei și Gelu Zamfir, echipa din Cojasca a fost aplaudată la scenă deschisă la Târgoviște, pe Stadionul „Eugen Popescu”.


