S-a făcut o nouă lege a pensiilor, care a intrat în vigoare de la 1 septembrie a.c., şi o alta a salarizării, ambele stârnind o îndreptăţită furtună a nemulţumirilor sociale. Mai ales noua lege a pensiilor a provocat un adevărat haos. Unii pensionari au câştigat câţiva lei acolo, iar cei de lux mai vârtos, mulţi s-au trezit că n-au primit nimic în plus, sau alţii, uimiţi, și-au văzut cu pensia diminuată. Ca să nu mai fac vorbire de pensiile militarilor care au fost, în absurd, calculate ca şi cele ale civililor. Pentru că una-i una şi alta-i alta.
Să mai spun despre nevăzători care, zilele trecute, au ieşit în Piaţa Victoriei, clamându-şi durerea că au fost batjocoriţi, Guvernul României, dându-le o pensie de muritori de foame. Nu merg până într-acolo încât să blamez noua lege a pensiilor care, totuşi, a îndreptat unele inechităţi. Dar nu pe toate. Şi nici nu ar fi avut cum. Ca atare, n-ar fi cinstit ca primul-ministru să iasă public şi să recunoască faptul că ţara nu mai are bani, şi de ce, şi că are o îndatorare externă înspăimântătoare, făcându-i nu numai pe pensionari, ci pe toţi cetăţenii patriei să înţeleagă cum s-a ajuns aici, şi să-i îndemne la o necesară „stare de sacrificiu”, însă, în acelaşi timp, să ofere şi soluţii sustenabile de salvgardare a naţiunii.
Românii nu sunt proşti. Sunt posesorii unei înţelepciuni milenare. Fă-i să priceapă cum stau cu adevărat lucrurile şi-şi vor sufleca mânecile, vor strânge şi cureaua, şi se vor înhăma să-şi salveze destinul naţional. Cum ar fi – cum am auzit – reindustrializarea modernă smart a României. Pentru că asta ar fi cea mai salvatoare soluţie. Şi pentru crearea de numeroase locuri de muncă. Şi pentru asigurarea unor pensii şi salarii decente. Mi-e teamă să nu fie doar o iluzie.