Sărbătorim 40 de ani de la infiiinţarea Asociației Studenților Europeni (AEGEE). În aprilie 1985, la Paris, la Grande École, Franck Biancheri și un grup de studenți entuziaști au create această organizație pentru a promova integrarea europeană și schimbul cultural între studenți. L-am cunoscut bine pe Franck la sfârșitul anilor ’90, când eram vicepreședintele AEGEE Europa. Puțini știu că Franck a venit la Cluj în 1998, când a fost lansată versiunea în limba română a cărții sale dragi “Urgențele Euro-cetățenilor”. Era practic o mărturie reală a faptului că cetățenii europeni pot avea un impact asupra construcției europene, mai ales când se regăsesc ca și euro-cetățeni. Erau descrise dificultățile în procesul de decizie comună și adevărata istorie a complicatei adoptãri a programului Erasmus, primul program global care se adresează tinerilor și la care AEGEE a avut un rol hotărâtor.
Mi-am câștigat locul la Bruxelles prin alegeri deschise. La Adunarea Generală AEGEE de la Maastricht, din aprilie 1998, am fost ales de către 1142 delegați din 250 centre universitare, aparținând celor 42 de țări din structura organizației. Foarța de a câștiga un mandat european mi-a fost dată de două elemente. În primul rând organizația nu recunoștea nivelul național, deci lucram doar pe nivelul local și european. Iar al doilea element, era să te implici european în proiectele filialei pe care o coordonai, AEGEE Cluj-Napoca în cazul meu. Îmi amintesc cu mare plăcere și acum când eurodeputatul german Edith Müller vizitase Clujul, pentru prima data, cu prilejul conferinței AEGEE pe care o organizasem în primăvara anului 1997.
La Bruxelles, eram exotic, căci așa era România anilor ’90 în Uniunea Europeană. Dar am găsit metode să racordez 20 de centre universitare românești la rețeaua AEGEE, am coordonat în 1999 prima dezbatere din interiorul Parlamentului European despre viitorul educației europene, cu orizont 2020.
Frank Biancheri a fost un vizionar european, chiar dacă prea puțin înțeles de secolul al XX-lea. Nu a fost nici ministru francez al educației, nu a ajuns nici măcar unul dintre eurodeputații francezi. Chiar dacă nu este atât de cunoscut la scară largă, moștenirea sa rămâne vie în inimile celor care cred într-o Europă a tinerilor, a schimburilor culturale și a democrației participative. Franck a reușit să galvanizeze și chiar să critice deschis când a fost cazul instituțiile europene. E cel care a avut curajul ca la Palatul Elysée să ii spună direct președintelui Franței că tinerii vor cu adevărat Europa. Mulțumesc Frank! Mi-ai dat și mie un sens în viață!