În memoriile sale, Jacques Delors, preşedintele Comisiei Europene între 1985 şi 1994, referindu-se la perioada adoptării programului Erasmus menţiona: „Mi-am îndreptat atenţia şi asupra studenţilor. Dacă aceşti studenţi sunt chemaţi pentru a circula în Europa şi a se întâlni, vom crea acolo un spirit european. Fără a uita însă profitul personal care este experinţa într-o altă ţară şi într-o altă universitate. Câteva ţări au fost reticente din raţiuni de principii – antieuropenii – sau din cauze financiare. În acord cu doamna Thatcher, am prezentat un nou text la Consiliul European de la Londra, din decembrie 1986, pentru adoptare, Şefilor de Stat, care l-au aprobat. Acest program l-am numit Erasmus şi s-a dezvoltat de o manieră impresionantă, perminţând miilor de studenţi să studieze într-o altă ţară”.
Evenimentele prilejuite de lansarea programului Erasmus evidenţiază importanţa implicării organizaţiilor non-guvernamentale în acţiunile care au relevanţă pentru grupul de interese pe care îl reprezintă. În acest caz, studenţii europeni au reuşit demararea practică a programului Erasmus. Rolul ONG-urilor nu se opreşte însă doar la o deblocare şi un eventual ajutor în implementarea unor programe europene. Se vorbeşte tot mai mult de politici europene ancorate în realitate. Comisia Europeană, organul european autorizat în a da tonul iniţiativelor europene, a evoluat, transformându-se din „policy-making” în „policy-taking”. Implicarea în dezbateri reale şi redactarea propunerilor concrete este direcţia în care o societate responsabilă trebuie să se îndrepte.