Chindia Târgoviște a câștigat fără emoții partida cu CS Afumați, una care se anunța foarte dificilă pentru echipa pregătită de Nicolae Croitoru. Formația de lângă Turnul Chindiei s-a impus cu 3-0 la Buftea, după o partidă controlată în totalitate. Rareș Mihai a deschis scorul, iar Cristi Neguț a reușit o „dublă”, confirmând forma bună din acest început de sezon. Cei doi jucători au câte două goluri marcate în primele trei etape ale ligii secunde. Rămâne de văzut dacă aceștia vor evolua și în partida cu SCM Râmnicu Vâlcea, din play-off-ul Cupei României, ținând cont de faptul că în precedentul meci din această competiție niciunul dintre ei nu a fost titular.
„100% vom trece și de Vâlcea, în cupă”
Rareș Mihai a fost fericit la finalul partidei pentru victoria obținută și este încrezător că echipa lui poate continua șirul victoriilor astăzi, cu SCM Râmnicu Vâlcea. „A fost un joc muncit. S-a jucat pe contre, a fost o căldură foarte mare. Am reușit să tranșăm meciul repede și am câștigat. 100% vom trece și de Vâlcea. Cu muncă și concentrare vine și victoria la Vâlcea, și vor veni toate în continuare. Le mulțumim suporterilor că sunt alături de noi, sunt al 12-lea jucător și sper să o ținem tot așa, și noi și ei”, a transmis atacantul Chindiei pentru DB-sport.ro.
