Mii de oameni au participat, în Joia Mare, la evenimentul „Calea Luminii” din Târgoviște, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 26. Manifestarea a început cu slujba Deniei celor 12 Evanghelii, oficiată la Catedrala Mitropolitană. A urmat deja tradiționala procesiune prin centrul orașului, pe traseul Piața „Mihai Viteazul” – Bulevardul Carol I, printre miile de candele aprinse, așezate de voluntari și participanți de-a lungul bulevardului, simbolizând drumul spre Înviere și speranța care leagă comunitatea în Săptămâna Mare.
Printre oficialii prezenți s-au numărat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, primarul Târgoviștei – Daniel Cristian Stan, și prefectul județului – Marian Tănase. Autoritățile au apreciat importanța evenimentului, inițiat de prof. Mihai Șerbănescu, artist plastic, precum și contribuția organizatorilor și a comunității locale la păstrarea tradiției „Calea Luminii”.
„Calea Luminii” a devenit în ultimele decenii un reper al vieții spirituale din Târgoviște, reunind credincioși de toate vârstele într-un moment de liniște, reflecție și pace.