duminică, 19 octombrie, 2025

Ştefan Khalil

Bază sportivă nouă, finalizată la Voinești

*Baza sportivă include un teren de handbal cu dimensiunile de 40 pe 20 de metri, în interiorul căruia este marcat și un teren de tenis Primăria comunei Voinești a finalizat lucrările la baza sportivă din satul Oncești. Potrivit primarului Gabriel...

Programul „Școala după școală” se extinde în Dâmbovița

* Conform datelor prezentate de inspectorul școlar general al IȘJ Dâmbovița, Valentin Stancu, 12 școli au aplicat pentru derularea acestui program destinat sprijinirii elevilor după orele de curs   Numărul unităților de învățământ din județul Dâmbovița care implementează programul „Școala după...

Mașini noi, probleme vechi la Ambulanță

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Dâmbovița a primit recent trei ambulanțe noi, urmând ca săptămâna aceasta să ajungă încă una. Potrivit managerului instituției, Mihail Gheorghe, în perioada următoare vor fi livrate alte 18 autospeciale – nouă de tip B...

Livrările de colete în școli, în colimatorul Prefecturii

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a atras atenția asupra necesității unor reguli clare privind livrarea coletelor în unitățile de învățământ. Oficialul consideră că prezența curierilor la porțile școlilor poate afecta siguranța elevilor și solicită autorităților competente să identifice soluții...

Lucrările la extinderea DN 7, reluate pe ultimul tronson

Proiectul de modernizare a DN 7 avansează după ce Distrigaz a început relocarea rețelei de distribuție a gazelor. Intervenția era necesară pentru a permite deschiderea șantierului de lărgire a drumului pe ultimii trei kilometri rămași. Secretarul de stat în Ministerul...

Evenimentele culturale, finanțate din economii

Ieri, 29 septembrie, Consiliul Județean Dâmbovița a desfășurat ședința ordinară, având pe ordinea de zi 75 de proiecte de hotărâre. Primul punct discutat a vizat aprobarea Programului minimal de acțiuni culturale ale Centrului Județean de Cultură Dâmbovița pentru anul...

Contract semnat pentru modernizarea drumurilor

Primarul comunei Raciu, Vasile Grădinaru, a anunțat semnarea contractului de lucrări pentru obiectivul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Raciu, județul Dâmbovița”. Investiția este finanțată prin Programul Județean de Dezvoltare Locală Dâmbovița, cu sprijinul Consiliului Județean și al...

Proiectul Centurii Pucioasa-Fieni intră într-o nouă etapă

Proiectul variantei ocolitoare Pucioasa – Fieni înaintează, după ce Guvernul a aprobat alocarea fondurilor necesare pentru exproprieri. Autoritățile au primit deja lista cu proprietățile vizate, care a fost publicată și afișată la sediul Primăriei Pucioasa, urmând să fie distribuită...

Județul Dâmbovița, model pentru Croația

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că județul a fost vizitat recent de președintele Autorității de Audit din România, Lucian Dan Vlădescu, împreună cu o delegație din Croația a aceleiași instituții. Vizita a avut scopul de a...

Profesor din Dragomirești, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei eleve

Zilele trecute, un profesor din comuna Dragomirești a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că ar fi agresat sexual o elevă de 13 ani în timpul unei ore de curs. Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, mai are...

About Me

775 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Latest News

Laureații celei de a 58-a ediții a Festivalului Național de Romanțe „CRIZANTEMA DE AUR”

Comunicat de presă – Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 58-a, 16-18...
- Advertisement -spot_img