luni, 25 mai, 2026

Ştefan Khalil

Peste 5.500 de hectare contractate pentru irigații în Dâmbovița

Directorul Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare Dâmbovița, Alexandru Ion, a prezentat situația actuală a activităților de irigații din județ, în cadrul Programului guvernamental „Apă Gratuită pentru Fermieri”. Potrivit acestuia, la solicitarea agricultorilor din zonele Uliești și Corbii Mari, a fost...

Proiecte importante votate în Consiliul Municipal Târgoviște

La ultima ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal Târgoviște, aleșii locali au dezbătut două proiecte importante aflate pe ordinea de zi, vizând atât sprijinirea persoanelor cu dizabilități, cât și reglementarea traficului greu în municipiu. Primul dintre acestea a vizat aprobarea...

Bugetul Târgoviștei pe 2026, aprobat în unanimitate

Consiliul Local Municipal Târgoviște s-a reunit joi dimineață în ședință extraordinară, pe ordinea de zi fiind incluse trei proiecte de hotărâre. Printre acestea s-a aflat aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, precum și estimările pentru perioada 2027–2029....

Aproape 70% din fondurile județului, direcționate către dezvoltare

Consiliul Județean din Dâmbovița s-a întrunit în ședință ordinară aferentă lunii aprilie 2026, în cadrul căreia au fost supuse dezbaterii și aprobării 65 de proiecte de hotărâre. Printre acestea s-a numărat și proiectul privind bugetul de venituri și cheltuieli al...

Peste 618 milioane de lei pentru sistem integrat de gestionare a deșeurilor

La Muzeul de Istorie din Târgoviște a avut loc semnarea contractului de finanțare pentru un proiect de amploare în domeniul gestionării deșeurilor, inițiat de Consiliul Județean Dâmbovița. Evenimentul marchează lansarea celei mai consistente investiții de mediu realizate până în...

Prima ediție Chindia City Race aduce sute de participanți

*Evenimentul sportiv, aflat la prima ediție, este programat sâmbătă, 2 mai, și va include mai multe probe de alergare, adresate publicului larg   Executivul Primăriei municipiului Târgoviște a susținut, ieri, o conferință de presă la Poarta Dealul Vânătorilor, în cadrul căreia...

Investiție de peste 12 milioane de lei pentru educația timpurie

*Primarul Viorel Drăghici a transmis că proiectul începe să prindă contur, în condițiile în care nu mai puțin de 48 de muncitori sunt implicați în execuția lucrărilor Lucrările la noua creșă din satul Românești, comuna Potlogi, avansează într-un ritm susținut,...

Discuții tensionate pe datele statistice, în Colegiul Prefectural Dâmbovița

*Ședința ordinară a Colegiului Prefectural Dâmbovița, desfășurată ieri, a adus în prim-plan atât teme administrative și economice, cât și un schimb de replici pe marginea corectitudinii datelor statistice prezentate la nivel județean *Întâlnirea a fost urmată de anunțul privind plecarea...

„Un gest de responsabilitate este coerența între poziția politică și funcțiile ocupate”

*Președintele PSD Dâmbovița și al CJD a ținut să puncteze activitatea prefectului județului Dâmbovița, Marian Tănase, și a secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, vorbind despre modul în care aceștia și-au desfășurat activitatea   După depunerea moțiunii de cenzură...

Simularea suplimentară a Evaluării Naționale s-a încheiat

*Organizată la finalul lunii aprilie de Ministerul Educației și Cercetării, simularea s-a desfășurat și în județul Dâmbovița, pentru elevii care nu au luat parte la testările din luna martie   O nouă etapă de simulare a Evaluării Naționale, organizată la finalul...

About Me

1153 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Latest News

Familia, celebrată la Muzeul „Casa Romanței”

Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște a găzduit, un eveniment educațional deosebit dedicat Zilei Internaționale a Familiei, o sărbătoare instituită...
- Advertisement -spot_img