*„Consiliul Județean rămâne un partener de nădejde al administrațiilor locale, sprijinind proiectele de dezvoltare, fie că vorbim de gradul de urgență al acestora sau de programele de asocieri ale consiliului,” a declarat Corneliu Ștefan, președintele CJD
Primarii din județul Dâmbovița s-au întâlnit, sâmbătă, 21 februarie a.c., cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru a analiza proiectul de buget pe anul 2025. Discuțiile au vizat necesitățile financiare și prioritățile de dezvoltare ale fiecărei localități, în scopul conturării unei strategii eficiente pentru anul în curs.
„A fost o întâlnire constructivă, ca în fiecare an, în care am analizat nevoile financiare și am stabilit direcțiile majore pentru 2025. Consiliul Județean rămâne un partener de nădejde al administrațiilor locale, sprijinind proiectele de dezvoltare, fie că vorbim de gradul de urgență al acestora sau de programele de asocieri ale consiliului,” a declarat Corneliu Ștefan.
Bugetul pentru acest an va pune accent pe investițiile în infrastructură, sănătate și educație, având drept obiectiv principal îmbunătățirea calității vieții dâmbovițenilor. Conform președintelui CJD, transparența și colaborarea cu administrațiile locale rămân esențiale pentru dezvoltarea județului.
„Ținta noastră este clară: Dâmbovița trebuie să fie casa noastră, a tuturor celor care vrem să trăim aici. Susținem proiecte care să aducă beneficii concrete comunităților locale, iar dialogul cu primarii este cheia unui buget bine gestionat,” a mai precizat Corneliu Ștefan.
În perioada următoare, bugetul urmează să fie finalizat și supus aprobării în cadrul unei ședințe a Consiliului Județean Dâmbovița.