Sebastian Apostol, sportiv legitimat la CSM Târgoviște, a obținut o medalie de argint alături de echipa națională a României la Campionatul Balcanic de Judo seniori. România a învins Turcia și Albania, după două victorii prin ippon, însă a pierdut duelul final cu Muntenegru. „Tricolorii” au plecat în finală cu un handicap de 2 puncte, având prezenți doar 4 sportivi din 6. Judocanul pregătit de Dragoș Gogu și Romel Mușa a avut o evoluție apreciată și la individual, unde a terminat pe locul 5 în cadrul categoriei -90 kg.


