Europa se află, fără îndoială, într-un moment critic. Rivalitățile geopolitice, realinierile economice, tranzițiile tehnologice și transformările sociale cer un răspuns coerent și solidar. În această ecuație, asociațiile europene nu sunt actori de fundal. Ele sunt parteneri strategici, fără de care arhitectura europeană ar fi mai fragilă și mai puțin legitimă.
Prin promovarea colaborării transfrontaliere și transsectoriale, aceste organizații consolidează inovarea și competitivitatea Europei. Prin conectarea politicilor la realitățile de pe teren, sporesc eficiența și aplicabilitatea deciziilor. Prin amplificarea vocilor diverse, întăresc legitimitatea democratică a Uniunii.
Recunoașterea rolului lor nu este doar o chestiune de politețe instituțională, ci o condiție pentru succesul proiectului european. Dacă Europa dorește să rămână relevantă și rezistentă într-o lume aflată în schimbare accelerată, trebuie să vadă în aceste asociații nu doar lobbyiști, ci constructori indispensabili ai unității și coeziunii sale.