*„Din 2020 există o decizie a Comisiei Europene care impune ca CFR Marfă să dispară de pe piața românească”, a precizat Ionuț Săvoiu
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, a declarat că procesul de lichidare a companiei CFR Marfă a fost derulat în conformitate cu decizia Comisiei Europene din 2020 și s-a încheiat la finalul anului 2025.
Potrivit dâmbovițeanului, România a respectat foaia de parcurs stabilită împreună cu instituțiile europene, iar o mare parte din ajutorul de stat acordat anterior companiei a fost recuperată. În acest context, în 2026, piața transportului feroviar de marfă din România funcționează exclusiv pe baze concurențiale, fără operatori susținuți din fonduri publice.
„În ceea ce privește compania CFR Marfă, din 2020 există o decizie a Comisiei Europene care impune ca această companie să dispară de pe piața românească. Am avut un dialog constant cu Comisia Europeană și am aprobat o foaie de parcurs de care ne-am ținut. Practic, la sfârșitul anului 2025 compania a fost lichidată, iar o mare parte din ajutorul de stat a fost deja returnată statului român. În prezent, transportul feroviar de marfă funcționează în condiții de competitivitate”, a declarat Ionuț Săvoiu.
Secretarul de stat a mai arătat că sectorul feroviar de marfă a trecut, în ultimii ani, printr-un proces de eficientizare, iar activitatea de transport este asigurată în prezent de operatori care concurează pe piață.
Referitor la transportul feroviar de călători, Ionuț Săvoiu a precizat că CFR Călători rămâne dependentă, într-o măsură importantă, de subvențiile de la bugetul de stat, o parte semnificativă din venituri provenind din compensațiile acordate pentru facilitățile de transport destinate elevilor și studenților.


