miercuri, 11 septembrie, 2024

S-a stabilit componența Fazei Grupelor din Cupa României

Play-off-ul s-a încheiat

Publicitate



Citeşte şi

*Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în faza sferturilor de finală.

 

Săptămâna trecută au avut loc cele 16 partide din play-off-ul Cupei României, ediția 2024-2025. Județul Dâmbovița nu a avut nicio reprezentantă în această fază a competetiției. Flacăra Moreni a părăsit competiția în primul tur, fiind eliminată de ARO Muscelul Câmpulung Muscel (2-4), aceeași echipă care a trecut și de FC Pucioasa (0-3). Chindia a intrat în competiție în turul 3, fiind eliminată de o altă formație argeșeană, AFC Câmpulung Muscel.

Rezultatele complete

În play-off s-au înregistrat următoarele rezultate: Metalul Buzău – Universitatea Cluj 1-0; CS Afumați – Gloria Buzău 0-0 , 1-1 după prelungiri, 5-3 la penalty-uri; AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Unirea Slobozia 1-0; Campionii FC Argeș – Corvinul Hunedoara 2-0; Concordia Chiajna – Politehnica Iași 0-2; CSM Focșani – FC Hermannstadt 0-3; CSM Alexandria – FC Botoșani 0-1; CSM Pașcani – Ceahlăul Piatra Neamț 0-2; CSM Unirea Alba Iulia – FCU 1948 Craiova 1-1 , 1-1 după prelungiri, 5-4 după penalty-uri; Agricola Borcea – CSM Slatina 1-1 , 2-2 după prelungiri, 4-3 la penalty-uri; SC Popești-Leordeni – Unirea Ungheni 0-2; FC Voluntari – Dinamo 1948 București 0-1; FC Bihor Oradea – CSM Reșița 1-3; Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea 2-3; Sănătatea Servicii Publice – AFC Câmpulung-Muscel 2022 2-1 și CSC Dumbrăvița – ACS Petrolul 52 Ploiești 1-1, 1-1 după prelungiri și 4-5 la penalty-uri.

Faza Grupelor începe în octombrie

În Faza Grupelor vor juca următoarele echipe: ACSM Reșița, SCM Râmnicu Vâlcea, Sănătatea SP Cluj, Petrolul Ploiești, Politehnica Iași, FC Hermannstadt, FC Botoșani, Ceahlăul Piatra Neamț, Unirea Ungheni, CSM Unirea Alba Iulia, Agricola Borcea, Dinamo București, Metalul Buzău, Campionii FC Argeș, FK Miercurea Ciuc, CS Afumați, FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Farul Constanța, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Rapid, UTA Arad și SC Oțelul Galați.  Cele 24 de echipe vor fi împărțite în patru grupe a câte șase formații, cu capi de serie: Urna 1 (primele opt echipe din sezonul trecut de Liga 1), Urna 2 (următoarele opt echipe în funcție de clasament) și Urna 3 (ultimele opt echipe în funcție de clasament). Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din Urna 1, o echipă din Urna 2 și o echipă din Urna 3, la nivelul fiecărei grupe. Prima etapă din Faza grupelor are loc în jurul datei de 30 octombrie 2024. Etapa a doua și a treia au loc în jurul datelor de 4 decembrie, respectiv 18 decembrie. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în faza sferturilor de finală.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Incendiu violent la un depozit de substanţe chimice la Butimanu :: Galerie foto și video

Un incendiu violent a izbucnit, în dimineața zilei de miercuri, 11 septembrie a.c., la un depozit de substanţe chimice,...

Citeşte şi...