Ultimul circuit la verii pentru Comisia de Omologare

Publicitate



Citeşte şi

Comisia de Omologare a bifat și ultimul circuit al verii, al șaptelea într-un interval de două săptămâni. Dacă la Tătărani, Mănești și Pietrari terenurile au fost menținute la un nivel mulțumitor, dezamăgirile vin pe bandă rulantă de la Voinești. După desființarea echipei locale, s-a cam ales praful și de teren. Cum nici cei de la Malu cu Flori nu au făcut mare lucru să-l salveze, vor fi nevoiți să-și caute un alt stadion, pentru a putea susține meciuri de Liga a 4-a. Altfel, toată aprecierea pentru primarul Constantin Stroe, care a readus fotbalul la Șotânga, pentru moment doar la nivel juvenil. Dar și pentru Gheorghe Sandu, primarul din Dragodana, cu o implicare importantă în modernizarea stadionului din Picior de Munte.

Terenuri bune la Mănești și Tătărani

Mănești – Un stadion micuț, dar îngrijit. Oamenii de aici au ridicat nivelul suprafeței de joc, pe care au menținut-o verde. Vasile Codiță este un team manager echilibrat, care și-a propus să aducă progres și la nivelul rezultatelor. La Mănești vor evolua și juniorii de la Academia Târgoviște.

Tătărani – Un stadion bine întreținut, de nivelul Ligii a 4-a. Vestiare spațioase, curate, tribune cu scaune intacte, locuri pentru parcare betonate, gazon decent. Iar Costinel Preduț își face treaba de administrator.

Gazonul de la Voinești a ajuns rău     

Voinești – După retragerea echipei locale, suprafața de joc a suferit foarte mult. Comisia a acceptat cu greu ca aici să se joace în etapa inaugurală la Liga a 4-a, de forță majoră, întrucât nu mai există timp pentru transferul pe un alt stadion. Oficialii de la Malu cu Flori au preluat foarte târziu administrarea acestui teren. Probabil că nu au înțeles nici acum ce presupune o promovare în Liga a 4-a. De apreciat eforturi pentru modernizarea stadionului propriu, însă, până la finalizare, se impunea o intervenție mai rapidă asupra gazonului de la Voinești. Reprezentanții echipei din Malu au fost anunțați să-și caute un alt teren pe care să-și susțină meciurile din organizare proprie, întrucât cel de la Voinești nu mai îndeplinește condițiile pentru eșalonul de elită al județului

Pietrari – Un teren micuț, dar îngrijit. Ținând cont de relieful zonei, dar și de marile lipsuri care au existat aici, e de apreciat efortul localnicilor, entuziaști și foarte uniți. Adrian Budui este un manager serios și implicat. Sunt promisiuni pentru vestiare noi. Fructul Pietrari este o echipă iubită, într-o zonă în mare suferință fotbalistică.

Fotbalul revine la Șotânga

Șotânga – O bază sportivă cu potențial, pe care nu s-a mai jucat fotbal de mulți ani. Suprafața de joc a fost readusă rapid în parametri, în special pe terenul principal, însă nici cel de antrenament nu arată rău. Cât privește corpul de vestiare, e de ligi superioare. Era plin de copii pe stadion la vizita comisiei. Aici vor evolua echipele U15 și U11 de la Minerva Șotânga, club prezidat de Eduard Petre. Comuna Șotânga revine în fotbalul dâmbovițean.

Picior de Munte – S-a muncit mult în această vară la stadion, pentru a putea găzdui jocuri de Liga a 4-a, acolo unde a promovat în premieră echipa coordonată de Ionuț Preda și prezidată de Octavian Dumitru. Gazonul a fost adus la un nivel decent, doar că are nevoie de o atenție suplimentară. În plus, sunt promisiuni pentru noi dotări.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Tenis de masă. TT 2A Lucieni, pe podium în circuitul AmaTur

Zilele trecute s-a desfășurat la Târgoviște un concurs in circuitul AmaTur de categoria A, la care au participat și...

Citeşte şi...