*Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, investiția urmărește dezvoltarea unor alternative de transport mai puțin poluante și creșterea accesibilității pentru deplasările nemotorizate
Conducerea Primăriei Municipiului Târgoviște a anunțat lansarea licitației pentru execuția unui proiect de mobilitate urbană finanțat din fonduri europene, care vizează extinderea infrastructurii dedicate bicicliștilor și pietonilor, precum și amenajarea unor noi spații verzi în oraș.
Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, investiția urmărește dezvoltarea unor alternative de transport mai puțin poluante și creșterea accesibilității pentru deplasările nemotorizate.
Conform datelor prezentate de primar, proiectul prevede realizarea unei rețele de piste pentru biciclete cu o lungime de peste 20 de kilometri. Acestea vor fi separate de traficul auto și vor fi destinate exclusiv circulației velo.
De asemenea, investiția include amenajarea unor stații pentru închirierea bicicletelor electrice și achiziția a 420 de astfel de vehicule, care vor putea fi utilizate în cadrul unui sistem dedicat de mobilitate urbană.
Un alt obiectiv al proiectului îl reprezintă extinderea zonelor destinate pietonilor. Astfel, vor fi amenajate spații de tip „shared space”, unde prioritatea va fi acordată deplasărilor pietonale, precum și trasee care să asigure legături între principalele puncte de interes din municipiu.
Totodată, proiectul prevede plantarea de aliniamente de arbori și arbuști de-a lungul unor artere importante din oraș, măsură care are ca scop reducerea impactului poluării generate de traficul rutier și diminuarea emisiilor de dioxid de carbon.
„Discutăm de o investiție complexă, pe fonduri europene, care va transforma municipiul Târgoviște într-un oraș prietenos atât cu mediul, cât și cu pietonii sau bicicliștii”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.


