*Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, suma provine din trei contracte de finanțare și va fi utilizată pentru implementarea unor investiții în domeniul educației și al patrimoniului cultural
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, anunță că administrația locală a reușit să atragă, în decurs de numai șapte zile, finanțări europene nerambursabile în valoare de peste 41 de milioane de lei.
Potrivit acestuia, suma provine din trei contracte de finanțare și va fi utilizată pentru implementarea unor investiții în domeniul educației și al patrimoniului cultural.
Una dintre investiții vizează reabilitarea completă a Școlii „Vasile Cârlova”, atât pentru sediul principal, cât și pentru corpul secundar. De asemenea, va fi restaurată Casa „Fusea Pârvulescu”, una dintre clădirile cu valoare istorică din municipiu.
„Peste 41.000.000 de lei în numai 7 zile, bani europeni atrași de administrația locală târgovișteană prin trei contracte de finanțare nerambursabilă. Reabilitarea integrală a Școlii «Vasile Cârlova», ambele sedii, dar și restaurarea Casei «Fusea Pârvulescu» reprezintă investițiile care vor fi realizate cu aceste fonduri”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
Potrivit administrației locale, investițiile fac parte din strategia de modernizare a infrastructurii educaționale și de valorificare a patrimoniului construit din municipiul Târgoviște.


