Un echipaj de poliție s-a trezit în mijlocul unui caz de furt după ce, întâmplător, a tras pe dreapta mașina în care se aflau 4 bărbați din Malu cu Flori, pentru un control de rutină.
Agenții de poliție au văzut că aceștia transportau mai multe traverse metalice, iar ulterior au constatat că bunurile ar fi fost furate din localitatea Bărbulețu. Astfel, surprinși în trafic cu mai multe bunuri sustrase, cei patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.
„La data de 3 septembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 47 de ani, toți din comuna Malu cu Flori, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Persoanele bănuite de comiterea faptei au fost depistate în trafic de către polițiști, în cursul serii de 2 septembrie a.c., în timp ce ar fi transportat cu un autoturism mai multe bunuri (traverse metalice), susceptibile a fi sustrase din extravilanul localității Bărbulețu, respectiv din proximitatea unor hale dezafectate. Pe parcursul zilei de 4 septembrie, bărbații vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște”, au transmis reprezentanții Poliției Dâmbovița.