miercuri, 21 ianuarie, 2026

Parcarea Spitalului Județean Dâmbovița, o prioritate pentru 2026

Semnal important de la conducerea Consiliului Județean

Publicitate




Citeşte şi

*Una dintre principalele ținte pentru anul 2026 este realizarea unei parcări de aproximativ 400 de locuri, investiție estimată la 56 de milioane de lei

 

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat că sistemul sanitar rămâne o prioritate pentru administrația județeană, anunțând că investițiile la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște vor continua și în perioada următoare.

Potrivit acestuia, una dintre principalele ținte pentru anul 2026 este realizarea unei parcări de aproximativ 400 de locuri, investiție estimată la 56 de milioane de lei. Corneliu Ștefan a transmis că semnarea contractului de finanțare ar putea  să aibă loc în acest an.

„Pentru mine și echipa de la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, a rămas o prioritate sistemul sanitar de la nivelul județean. În ultimul timp am tot anunțat investițiile realizate în cadrul Spitalului Județean, și nu numai, și vom continua să investim masiv acolo. Una dintre țintele noastre principale pentru anul 2026 este parcarea de acolo, de 400 de locuri, o parcare în valoare de 56 milioane lei. Eu sper să semnăm contractul de finanțare anul acesta”, a declarat Corneliu Ștefan.

Președintele CJD a precizat că realizarea parcării va permite eliberarea completă a curții spitalului, unde nu vor mai fi staționate autoturismele personalului medical sau ale aparținătorilor.

Vom scăpa de toată nebunia din curtea spitalului. Toate mașinile din curtea spitalului vor dispărea. De la personalul medical, până la cei care vin, aparținători pentru pacienți, toate mașinile vor fi duse în altă parcare, iar întreaga curte a spitalului va fi complet modificată. Vrem să facem un fel de parc, cu alei, cu băncuțe”, a mai spus Corneliu Ștefan.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

APM Arhiepiscopia Târgoviștei: “Construire cimitir eparhial Grădina Învierii și capelă, clopotniță, trapeză și sedii administrative ale Arhiepiscopiei Târgoviște”

Arhiepiscopia Târgoviștei având sediul/domiciliul în județul Dâmbovița, localitatea municipiul Târgoviște, str. Mihai Bravu, nr. 11, bl. -, sc. -,...

Citeşte şi...