marți, 22 aprilie, 2025

Investiții noi în comuna Raciu

Publicitate




Citeşte şi

*Primul proiect major vizează reabilitarea, modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale din Raciu. „Infrastructura educațională a fost mereu o prioritate pentru noi”, a declarat primarul Vasile Grădinaru

 

Primăria comunei Raciu a anunțat recent două proiecte de amploare menite să îmbunătățească infrastructura locală, cu un accent deosebit pe educație și eficiență energetică.

Primul proiect major vizează reabilitarea, modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale din Raciu. Cu un buget de 13,5 milioane de lei (inclusiv TVA), acest proiect își propune să ofere elevilor și cadrelor didactice un mediu educațional modern și de înaltă calitate. Conform primarului comunei Raciu, Vasile Grădinaru, această investiție este importantă pentru viitorul localității: „Avem toate șansele să realizăm acest obiectiv în comuna noastră. Infrastructura educațională a fost mereu o prioritate pentru noi”, a declarat primarul Vasile Grădinaru.

Toate documentele necesare pentru obținerea finanțării au fost deja pregătite, iar avizele au fost obținute. Administrația locală așteaptă acum aprobarea fondurilor prin Programul Operațional Regional (POR) ADR Sud-Muntenia, pentru a putea demara lucrările cât mai curând.

Cel de-al doilea proiect anunțat de Primăria Raciu se concentrează pe modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din comună. Acest proiect nu doar că va îmbunătăți infrastructura actuală, dar va integra și tehnologii avansate pentru generarea energiei electrice din surse regenerabile, destinate autoconsumului. Finanțarea pentru acest proiect va fi asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar autoritățile locale sunt deja în curs de finalizare a procedurilor necesare pentru începerea lucrărilor.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Învierea Domnului – Izvorul credinței și bucuriei noastre

† Nifon, din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit Iubitului nostru cler, cinului monahal și tuturor credincioșilor din Arhiepiscopia Târgoviștei,...

Citeşte şi...