*Valoarea investiției este estimată la aproximativ 13.000.000 de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerambursabile
Primarul municipiului Daniel Cristian Stan a anunțat că proiectul de reabilitare și modernizare a Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” a intrat în etapa de contractare, în urma unei informări primite din partea Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.
„Veste bună primită chiar în această dimineață! Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia ne-a comunicat faptul că proiectul de reabilitare și modernizare care vizează sediul Școlii Gimnaziale «Vasile Cârlova» de pe strada Pârvan Popescu a intrat în etapa de contractare”, a transmis primarul.
Valoarea investiției este estimată la aproximativ 13.000.000 de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerambursabile, prin Programul Regional Sud-Muntenia. Proiectul vizează modernizarea infrastructurii educaționale a unității de învățământ.
Potrivit primarului, aceasta este a doua finanțare confirmată în domeniul educației în ultimele zece zile, după cea destinată Școala Gimnazială „Profesor Paul Bănică” Nr. 11.


