miercuri, 21 ianuarie, 2026

Florin Manea critică executivul Chindiei

Publicitate




Citeşte şi

Chindia Târgoviște a avut parte de un an extrem de complicat. Măcinată de datorii și cu un lot subțire, echipa târgovișteană a reușit să evite retrogradarea la finalul sezonului 2024-2025, în urma unui baraj dramatic cu CSC Dumbrăvița. În vară, clubul a trecut prin schimbări importante, atât din punct de vedere administrativ, cât și sportiv, iar acum lucrurile sunt stabile. Chiar dacă înregistrează în continuare datorii, activitatea clubului târgoviștean nu mai este în pericol, iar din punct de vedere sportiv, Chindia este la mâna ei pentru a ajunge în play-off. Există însă și voci care critică activitatea conducerii clubului târgoviștean. Florin Manea, fostul ofițer de presă al Chindiei, a transmis că actuala conducere tratează cu indiferență situația unor foști angajați, care înregistrează datorii din sezonul trecut.

„Situația este una foarte neplăcută”

Acesta este de părere că Marius Pavel ar trebui să își îndrepte atenția și către ei. „În acest sezon, actuala componență a clubului, jucători, antrenori și tot ce ține de staff administrativ, sunt plătiți la zi, cu mențiunea că sunt mulți jucători din club ce au salarii foarte mari, salarii de nivelul Superligii, plus alte condiții oferite la nivel de Superliga, precum cazare la hoteluri de patru-cinci stele oferite la meciuri din deplasare, deplasări efectuate cu avionul la costuri destul de mari. Iar foști angajați ai clubului din sezonul anterior, când au fost salarii foarte mici (chiar și de 2000-2500 RON), au ajuns în luna decembrie 2025 cu salarii neîncasate din februarie – martie 2025, iar cel mai probabil aceștia vor lua acești bani la 10-11 luni distanță. Situația este una foarte neplăcută privind foștii angajați, multe persoane nu doresc să iasă public să spună situația și umilința prin care au fost supuși, nefiind plătiți de atâtea luni”.

„Am avut o înțelegere cu clubul”

„Sunt cazuri în care oamenii nu au avut nici bani pentru acea taxă de formulare a unui memoriu la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor de la FRF și au preferat să aștepte, la voia întâmplării, totul. Printre foștii angajați mă număr și eu, am avut o înțelegere cu clubul în momentul când am reziliat contractul, renunțând la un an de contract, dar cu promisiunea să fie respectată înțelegerea de plată, lucru ce nu s-a respectat, trecând câteva luni bune de la scadența acestui plan de plăți. În acest moment există foarte multe cazuri ajunse la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor, iar pe lângă acestea, unele au ajuns chiar la Comisia de Disciplină pentru neplată, deși litigiile au fost câștigate pe fond. Evident, acestea sunt cazuri unde au existat planuri de plăți nerespectate sau, mai mult, foști angajați cărora nu li s-a propus nimic legat de restanțele salariale și au apelat direct la memoriu, la FRF. În acest moment, un lucru e clar: mulți dintre foștii angajați ai clubului își primesc restanțele salariale doar dacă apelează la litigii”, a spus Manea pentru iamsport.ro.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

APM Arhiepiscopia Târgoviștei: “Construire cimitir eparhial Grădina Învierii și capelă, clopotniță, trapeză și sedii administrative ale Arhiepiscopiei Târgoviște”

Arhiepiscopia Târgoviștei având sediul/domiciliul în județul Dâmbovița, localitatea municipiul Târgoviște, str. Mihai Bravu, nr. 11, bl. -, sc. -,...

Citeşte şi...