Cum poate Uniunea să aspire la autonomie strategică, competitivitate globală sau leadership tehnologic fără o capacitate bugetară reală? Planul NextGenerationEU a arătat că solidaritatea financiară este posibilă și eficientă. Emisiunea comună de obligațiuni a redus costurile de finanțare și a permis investiții coordonate. Inițiative recente precum SAFE sau ideea unui Fond European de Competitivitate indică o direcție clară: politici strategice finanțate la nivel comun pentru a evita fragmentarea resurselor.
În acest context apare o întrebare provocatoare: dacă bugetul UE ar crește semnificativ, ar trebui acest salt să se bazeze în primul rând pe zona euro? O astfel de evoluție ar transforma zona euro într-un nucleu economic dur, cu integrare fiscală progresivă și priorități industriale comune. Ar crea o Europă cu două viteze? Probabil. Dar nu există deja diferențe structurale majore între statele din zona euro și cele din afara ei?