Capabilă să revină de două ori asupra diferenței de scor, să treacă și peste o decizie eronată de arbitraj, pentru ca pe final să învingă, asta înseamnă că, la Reșița, Chindia a fost imperturbabilă. După doar 9 minute de la startul partidei, echipa târgovișteană se vede condusă cu 1-0, prin golul lui Jerdea, după o combinație cu Cioiu, care a paralizat apărarea din fața lui Isvoranu. Cei care au stins televizoarele, găsind alte treburi mai importante de făcut, aveau să regrete. În minutul 21, centrarea lui Munoz este fructificată de Pesic, cu capul, din 6 metri. Antrenorul Flavius Stoican își împinge jucătorii la atac, nefiind mulțumit cu un egal. Excelentul pasator Cioiu îl vede liber pe Gașpăr, care înscrie, rămas singur prin careul visător al Chindiei. Era minutul 35. Cu toate erorile din apărare, Chindia rămâne stăpână pe sine și începe să paseze ca pe vremea meciului cu Steaua. Cu tupeu, dar și noroc, reface egalitatea, minutul 41, printr-un autogol ieșit dintr-o centrare a lui Pesic. Rezultatul la pauză, 2-2, reflectă jocul echilibrat, dar nemulțumește interesele ambelor echipe. Eram curios dacă, după atâtea „O”-uri pronunțate la golurile bănățenilor, comentatorul TV va mai face față și reprizei secunde. Nu a mai fost cazul, pentru că la cadoul oferit de centralul Daniel Bădoiu, un penalty inexistent, pentru un fault presupus al lui Bilali la Modan, Jerdea ratează. De fapt, apără Isvoranu. Cumpăna din minutul 48 este depășită. Echipa cu cele mai multe penalty-uri primite în acest sezon nu se desprinde, iar Chindia speră la mai mult, pentru că simte scăderea moralului în tabăra adversă. Pentru aceasta, este nevoie de experiență, maturitate. Ilie Poenaru știe acest lucru și, în minutul 68, îl introduce pe Daniel Florea, omul cu golul și glezna fină. De un sfert de oră a avut nevoie decarul Chindiei, pentru a-și putea folosi gestul clasic după fâlfâirea plasei. A făcut-o din două încercări consecutive, după o pasă a lui Bogdan Petre. Așadar, minutul 84, și Chindia conduce cu 3-2. Rocada cu Reșița este realizată. A fost o victorie dublă, atât împotriva CSM-ului, cât și a arbitrului. Iată ce a declarat Ilie Poenaru: „Este ceva incredibil. Arbitrul era pe fază, cu tot regretul o spun, și îmi asum asta, a fost un penalty dat intenționat! Nu vreau să comentez mai mult, pentru că deja am dat un galben”. Apoi și-a lăudat echipa, dar a înțepat și lejeritatea apărării la golurile primite. Cu sportivitate, și Flavius Stoican a apreciat imperturbabilitatea Chindiei, „Vreau să felicit adversara, a fost o echipă pragmatică, o echipă care și-a atins obiectivul”. Chindia a pătruns în grupa promovării. Pentru a se menține, trebuie să rămână stăpână pe sine, așa cum a fost la Reșița. Cele trei partide, rămase de disputat, sunt la fel de hotărâtoare. Prima dintre ele, cea din etapa a 19-a, cu FC Bihor, ocupanta locului 3, cu 38 de puncte, se anunță cea mai dificilă. Avantajul terenului propriu și un număr mare de spectatori pot contribui la victoria Chindiei. Despre partida Chindia – FC Bihor, programată duminică, 1 martie, ora 11.15, vom relata în zilele următoare.


