sâmbătă, 8 august, 2026

Editorial. Separarea activității asociațiilor prin companii dedicate

Publicitate



Citeşte şi

Recent, am fost implicat într-un proiect care a analizat zece asociații europene ce dețineau astfel de active și a evaluat diferite variante prin care acestea puteau fi dezvoltate, finanțate și administrate pe termen lung.

Un exemplu relevant vine din sectorul european al producătorilor de mașini-unelte. O organizație reprezentativă pentru acest sector desfășura, pe lângă activitatea de reprezentare industrială, și evenimente internaționale dedicate industriei. Aceste manifestări generau venituri prin taxe de participare, închirierea spațiilor expoziționale, sponsorizări și servicii asociate. Din punct de vedere economic, un astfel de eveniment poate fi privit ca un produs distinct, cu o structură proprie de venituri, costuri și oportunități de dezvoltare.

Una dintre soluțiile analizate în cadrul proiectului presupunea separarea activității comerciale într-o companie dedicată. Asociația non-profit rămânea acționarul principal și păstra controlul strategic, în timp ce compania nou creată putea atrage parteneri sau investitori care să contribuie cu capital, expertiză și capacitate de extindere.

Avantajul unei astfel de structuri este separarea clară între activitatea de reprezentare și activitatea economică. Organizația non-profit își păstrează misiunea și guvernanța, iar activul comercial este administrat printr-o structură capabilă să funcționeze cu instrumente specifice mediului de afaceri. Aceasta este și logica de business care poate fi observată în propunerea discutată de FIFA.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Citeşte şi...