*Corneliu Ștefan a precizat că județul Dâmbovița ocupă primul loc în Regiunea Sud-Muntenia în ceea ce privește atragerea fondurilor europene în actualul exercițiu financiar
Președintele Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că a participat, în această săptămână, la Bruxelles, la o serie de dezbateri organizate în cadrul Parlamentul European, dedicate viitorului exercițiu financiar european pentru perioada 2028-2034. La întâlniri a fost prezent și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
Potrivit declarației transmise de șeful administrației județene, în cadrul discuțiilor a fost adus în discuție necesitatea ca politicile de finanțare europeană să țină cont de prioritățile și nevoile concrete ale comunităților locale, precum dezvoltarea infrastructurii și susținerea investițiilor cu impact economic.
Corneliu Ștefan a vorbit și despre rolul fondurilor europene în implementarea proiectelor administrațiilor locale, dar și în sprijinirea mediului privat prin atragerea de investiții în teritoriu. Acesta a precizat că județul Dâmbovița ocupă primul loc în Regiunea Sud-Muntenia în ceea ce privește atragerea fondurilor europene în actualul exercițiu financiar.
„La începutul acestei săptămâni, împreună cu primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, am participat, la Bruxelles, la dezbaterile organizate la Parlamentul European, care au avut ca principal subiect exercițiul financiar european 2028-2034. Am susținut împreună că viitoarele finanțări trebuie să plece de la realitățile din teritoriu: nevoile comunităților locale, investițiile care nu mai pot fi amânate și dezvoltarea economică a fiecărei regiuni. Totodată, am evidențiat importanța fondurilor nerambursabile atât pentru administrațiile locale – pentru continuarea proiectelor, modernizarea infrastructurii – cât și pentru mediul de afaceri – pentru atragerea de investiții care pot produce efecte concrete în comunități, o condiție esențială pentru creșterea economică a județelor. Dâmbovița este pe primul loc în actualul exercițiu financiar, la nivelul Regiunii Sud-Muntenia, în atragerea fondurilor europene, iar obiectivul nostru este să continuăm în același ritm. Europa trebuie să rămână aproape de administrațiile locale, pentru că acolo se vede cel mai clar dacă o politică publică funcționează: în drumuri, școli, spitale, servicii publice și oportunități pentru oameni. Accesul constant la finanțare europeană nu este doar o temă administrativă. Este una dintre condițiile esențiale pentru ca proiectele începute să fie duse până la capăt și pentru ca dezvoltarea să se simtă în fiecare comunitate”, a transmis Corneliu Ștefan.


