Chindia Târgoviște traversează cea mai dificilă perioadă din ultimii ani. Situația financiară a clubului a fost una complicată în acest sezon, iar din punct de vedere sportiv, echipa pregătită în acest moment de Costel Pană este amenințată de o posibilă retrogradare. Până la victoriile cu Ceahlăul și Afumați, formația târgovișteană înregistra o serie de zece partide consecutive fără să câștige. Chindia are nevoie de victorie și cu Slatina, dar și de un pas greșit al celor de la CSC Șelimbăr, în partida cu CS Afumați, pentru a evita direct retrogradarea.
„Trebuia să jucăm tot în prima ligă”
Unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria formației târgoviștene, Cristian Cherchez, speră ca echipa de lângă Turnul Chindiei să evite retrogradarea și să revină cât mai rapid pe prima scenă fotbalistică a țării. „Chindia trece printr-o pasă proastă, nu a făcut cele mai bune partide. Mă bucur că a câștigat ultimele două meciuri, sper să câștige și ultima partidă, să scape de baraj. Trebuia să jucăm tot în prima ligă, acum avem și stadioane, dar așa a fost să fie. Sper să continue în Liga a 2-a și poate la anul să facă o surpriză și să promoveze. Mă bucur pentru foștii mei colegi că sunt încă în activitate, joacă, am văzut că majoritatea sunt titulari, fac treabă destul de bună, dar echipa nu trece prin cea mai bună pasă. Dacă retrogradăm, ar trebui să o luăm iar de la capăt, eforturi din toate direcțiile, ar fi un lucru rău pentru toată lumea. Merg la meciuri când am timp. Echipa se mișcă binișor, a avut și ghinion. Le mulțumesc celor care m-au susținut, mă bucur că am putut face treabă bună și că i-am încântat cât am jucat la Chindia. Faptul că sunt golgheterul Chindiei all time reprezintă un lucru mare, mai ales că sunt din Târgoviște”, a transmis fostul atacant al Chindiei.