*Marți, 29 oct. a.c., în inima Transilvaniei, a avut loc un concert de mare succes ce a deschis seria spectacolelor dedicate romanței desfășurate în România și în Republica Moldova
Marți, 29 oct. a.c., Teatrul de Artă Deva a găzduit cu generozitate concertul extraordinar „Parfum de Romanță”, organizat impecabil de Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara (manager Ciprian Roman), Ansamblul Artistic Profesionist „Drăgan Muntean” (director Ovidiu Olari) în colaborare cu Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște (director artistic Alina Mavrodin Vasiliu), membru acreditat al rețelei internaționale UNESCO. Evenimentul face parte din Programul Național de Concerte „Suflet de Romanță”, fiind dedicat promovării romanței românești și a laureaților Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur” din toate zonele istorice ale României și Republicii Moldova. Acest program național s-a lansat la Târgoviște, sâmbătă, 19 oct. a.c., în seara de gală a ediției a 57-a a Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur” și continuă tradiția concertelor de succes începute în anul 2017.
Programul Național de Concerte dedicate romanței – gen muzical de patrimoniu al culturii naționale – a continuat marți seară la Deva și urmează să se desfășoare în perioada următoare la Cluj-Napoca (joi, 31 oct.) în colaborare cu Școala Populară de Arte „Tudor Jarda”. Vor urma concertele „Suflet de Romanță” în regiunile: Oltenia, la Opera Română Craiova (23 nov.), în Dobrogea, la TNOB „Oleg Danovski” Constanța (1 dec.), în Rep. Moldova la Soroca, Chișinău și Cahul (3-5 dec.) cu Ansamblul Artistic „Folclor” al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și la Iași (8 dec.) în colaborare cu Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”. Așadar, acest turneu este organizat în colaborare cu instituții de prestigiu din România și Republica Moldova, consolidând legăturile culturale și promovând romanța ca gen muzical de patrimoniu național.
TINEREȚEA ROMANȚEI LA DEVA
Distribuția concertului de marți seara, de la Teatrul de Artă din Deva, a adus în fața publicului laureați cu voci de aur ai Festivalului „Crizantema de Aur”: Darius Iordănescu și Bianca Mihăescu din Timișoara, Georgeta Plută (Alba Iulia), Alexandru Mânzat (Cluj-Napoca), Cristina Beldean Moșuțan (Dej), Rodica Pop Seling (Zalău) și Sorin Lupu (Cluj-Napoca). Fiecare a oferit recitaluri emoționante, evocând frumusețea și sensibilitatea romanței. Amfitrion al evenimentului a fost Alina Mavrodin Vasiliu, directoare artistică a Festivalului „Crizantema de Aur”, inițiatoarea și coordonatoarea Programului Național de Concerte, asociat festivalului al cărui patronaj de onoare este oferit din 2016 de către Comisia Națională a României pentru UNESCO.
Eleganța și rafinamentul interpretărilor au fost subliniate de acompaniamentul oferit cu profesionalism și dăruire de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva, sub bagheta dirijorului prof. George Cîlțea. Momentele sensibile și pline de emoție ale serii au adus un omagiu patrimoniului muzical al romanței, captând atenția și aprecierea entuziastă a publicului, care a răsplătit fiecare interpretare cu aplauze la scenă deschisă. Concertul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook a Asociației Culturale „Cetatea Romanței” Târgoviște, cu implicarea și coordonarea exemplare din partea lui Andrei Vasiliu, muzeograf, doctor în Istorie și cofondator al Muzeului „Casa Romanței” din Târgoviște, inițiat și realizat de Teodor Vasiliu, jurnalist și doctor în Istorie. Transmisia live s-a bucurat de o audiență numeroasă și continuă să ofere melomanilor din întreaga țară și de pretutindeni oportunitatea de a viziona integral acest regal muzical de la Deva cu suflet de romanță. În deschiderea concertului, Alina Mavrodin Vasiliu, interpretă de romanțe foarte apreciată, a transmis mulțumiri instituțiilor organizatoare din Deva din partea organizatorilor tradiționali ai Festivalului „Crizantema de Aur”: Primăria și Consiliul Local Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște.
Publicul a avut ocazia să afle detalii captivante despre Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, unic în România, precum și despre programul inedit de vizitare online destinat elevilor și studenților, care le permite să exploreze istoria acestui gen muzical de patrimoniu național. Un moment emoționant și solemn a fost cel dedicat romanței „Din sânul maicei mele” – 1832, muzica Anton Pann, versuri Grigore Alexandrescu – din care, în 1848, s-a născut Imnul Național al României „Deșteaptă-te, române!”, pe versurile poetului Andrei Mureșanu. În final, recitalul susținut de Alina Mavrodin Vasiliu a ridicat întreaga sală în picioare, într-un moment de o mare intensitate emoțională.
Aplauze la scenă deschisă au primit, în repetate rânduri, Ciprian Roman – managerul Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara, Ovidiu Olari – director al Ansamblului Artistic Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva, dirijorul George Cîlțea, întreaga echipă organizatoare, precum și foarte talentata dansatoare Mariana Lemneață, care a realizat decorul autumnal reușind să creeze o ambianță frumoasă scenografică. Cu adevărat putem spune că la Deva am găsit organizatori de evenimente culturale profesioniști, oameni cu suflete înnobilate de spiritul romanței.
În sală a fost prezent, elogiat și aplaudat și Silviu Ponoran, primarul orașului Zlatna, care cu doar două zile în urmă a încheiat cu mare succes ediția a 20-a a Festivalului Național de Romanțe „Te-aștept pe-același drum”, dovedind și prin prezența la Deva atașamentul său profund și dedicarea cu care slujește romanța românească, gen muzical pe care ne dorim cu toții să îl vedem protejat prin înscrierea în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.
DIPLOME PENTRU ORGANIZATORI, FLORI PENTRU ARTIȘTI, PUBLIC MINUNAT
Finalul concertului a fost o alinare adusă de gingașa romanță pe sufletul Transilvaniei. Organizatorii din Deva, adevărați cavaleri ai romanței, eleganți, profesioniști și binevoitori, au primit superbe diplome de excelență pentru dăruirea cu care onorează romanța românească și pentru contribuția remarcabilă la realizarea concertului de la Deva, iar interpreții au primit superbe buchete de flori în semn de respect, realizate de Florăria „Paleta Flor”. Spectatorii au cântat împreună cu artiștii „Ciobănaș cu 300 de oi”, creând un moment de comuniune și emoție autentică. Marți seara, la Deva, romanța a fost încoronată din nou, ca o adevărată regină a inimilor noastre, într-o sărbătoare a spiritului cultural național. Aplauzele generoase din finalul concertului au reconfirmat puterea divină a romanței de a aduce inimile la unison și de a celebra unitatea în cuget și în simțiri, întărind mesajul său profund: „Romanța ne unește!”.
Parteneri media: TVR, RADIO ROMÂNIA, Revista „Actualitatea muzicală” a UCMR, cotidianul „ULTIMA ORĂ”, Radio „Pro Diaspora”, cotidianul „JURNAL DE DÂMBOVIȚA”.
Sponsori ai Programului Național de Concerte „Suflet de Romanță”: *Rompan; *Bimbo; *Pambac; *CEC Bank București; *Cuiul Târgu Neamț; *Fundația Henry Mălineanu; *New Concept Travel; *Boromir; *Expert Recycling; *Camera Notarilor Publici Ploiești; *Hotel Dâmbovița; *Hotel Turist Pucioasa; *Mens Sana Târgoviște; *Alizze – Magazin Rochii De Seară Târgoviște; *Societatea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Voinești.