A fost o etapă dominată de echipele gazdă la Liga a 5-a, Seria Nord, care s-au impus prin Răţoaia, Lucieni, Vlădeni, IL Caragiale, Raciu şi Ungureni. Vizitatorii au câştigat două jocuri, prin Ocniţa şi Văcăreşti. Sportul Vlădeni mai face un pas către o promovare istorică. Raciu urcă pe loc de baraj, însă Picior de Munte, Lucieni şi Băleni îi suflă în ceafă. Ultimele clasate, Adânca, Valea Lungă şi Malu cu Flori, pierd pe linie şi se rup de restul competitoarelor. IL Caragiale, Văcăreşti şi Răţoaia rămân în gardă, în ciuda victoriilor obţinute. Rezultatele etapei: Vânătorul Răţoaia – Viitorul Adânca 2-0, Sportul Lucieni – AS Malu cu Flori 5-4, Comunal Valea Lungă – Viitorul Ocniţa 2-4, Sportul Vlădeni – Unirea Băleni 3-2, Viitorul IL Caragiale – Olimpia Picior de Munte 4-3, AFC Raciu – Luceafărul Dărmăneşti 3-1, Victoria Comişani – Victoria Văcăreşti 2-3, Unirea Ungureni – Unirea Colibaşi 5-1. Etapa viitoare, sâmbătă, ora 11.00: Ungureni – Răţoaia, Colibaşi – Comişani, Văcăreşti – Raciu, Dărmăneşti – IL Caragiale, Picior de Munte – Vlădeni, Băleni – Valea Lungă, Ocniţa – Lucieni, Malu cu Flori – Adânca.
Luptă dură pentru promovare în Sud
În Seria Sud, jumătate dintre jocurile rundei s-au încheiat la egalitate. Altele trei au fost adjudecate de oaspeţi, prin Colacu, Corbii Mari şi Creţu. Onoare amfitrionilor a fost salvată de Dentaş Tărtăşeşti. Podiumul rămâne neschimbat, cu Creţu, Tărtăşeşti şi Colacu, liderul păstrând un avans de 2 puncte. Corbii Mari, Odaia Turcului şi Găeşti încă mai speră la promovare. Mogoşani şi Mărceşti rămân pe ultimele poziţii. Se încinge lupta pentru evitarea locurilor din barajul menţinere/retrogradare, unde sunt implicate Finta, Crovu, Viitorul Gheboaia şi Bolovani. Rezultatele etapei: Dentaş Tărtăşeşti – Sportul Mogoşani 5-3, Viitorul Şelaru – Ştiinţa Finta 3-3, Spicul Jugureni – Steagul Roşu Colacu 2-3, Viitorul Gheboaia – Ravens Corbii Mari 0-4, Olimpia Mărceşti – Voinţa Creţu 2-5, AFC Crovu – Dinamo Odaia Turcului 1-1, Luceafărul Bolovani – Viitorul Dobra 1-1, AFC Găeşti – Flacăra Zăvoiu 0-0. Etapa viitoare, sâmbătă, ora 11.00: Găeşti – Tărtăşeşti, Zăvoiu – Bolovani, Dobra – Crovu, Odaia Turcului – Mărceşti, Creţu – V. Gheboaia, Corbii Mari – Jugureni, Colacu – Şelaru, Finta – Mogoşani.