joi, 23 aprilie, 2026

Burcă, fericit după victoria de la Târgoviște

Publicitate



Citeşte şi

Sepsi Sfântu Gheorghe s-a impus la Târgoviște, 1-0, și a prelungit seria eșecurilor consecutive ale Chindiei. Formația pregătită de Nicu Croitoru a ajuns la șase înfrângeri consecutive și este pe ultimul loc în play-off, spre nemulțumirea suporterilor. De partea cealaltă, Sepsi, sub conducerea lui Ovidiu Burcă, se pregătește pentru revenirea în Superligă. După un început ezitant de sezon, echipa din Sfântu Gheorghe și-a revenit și este foarte aproape să facă pasul înapoi în prima ligă.

„Foarte puține echipe vor câștiga la Târgoviște”

Ovidiu Burcă a catalogat meciul de la Târgoviște drept unul foarte important și a fost fericit în urma victoriei obținute pe „Eugen Popescu”. Acesta o consideră pe Chindia o echipă puternică, care are forța să treacă peste perioada dificilă pe care o traversează. „A fost un meci extrem de important. Am avut foarte puțin timp la dispoziție, după frustrarea din meciul cu Voluntari, am pierdut acolo multă energie. Am întâlnit acum o echipă unde s-a schimbat antrenorul și, ca de fiecare dată, e un alt suflu într-o situație ca asta. Nu am avut un joc deloc ușor. Am avut în față adversari pe care i-am văzut și la Liga 1. Chindia Târgoviște își construiește o echipă. Cred că și în acest play-off foarte puține echipe vor câștiga la Târgoviște. Știu că trec printr-un impas, dar cred că poate fi depășit”, a transmis antrenorul formației din Sfântu Gheorghe.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Lucrările pe DJ 720C, proiect de 64 de milioane de euro

*Potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, lucrările sunt în curs de execuție și respectă graficul stabilit, fiind considerate importante pentru...

Citeşte şi...