Sâmbătă, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, în etapa a 3-a din play-out-ul acestei ediții de Liga a 2-a, a avut loc meciul dintre Chindia și CSC Șelimbăr. Partida a avut o importanță ridicată, pentru că cele două formații luptă pentru evitarea locului 6 din Grupa B, poziție care duce la barajul pentru menținerea în liga secundă. Chindia a deschis scorul prin Florea, însă Șelimbăr a revenit în partea secundă și a trecut în avantaj, grație „dublei” lui Matko Babic. Echipa târgovișteană a reușit să egaleze prin Luis Nițu, scorul final fiind 2-2. În acest moment, Șelimbăr este pe 5, cu 22 de puncte, în timp ce Chindia este pe 6, cu 19 puncte, dar cu un meci mai puțin disputat. Dacă cele două echipe vor fi la egalitate de puncte la finalul play-out-ului, Chindia este avantajată, datorită locului mai bun ocupat la finalul sezonului regulat.
Babic: „A fost un meci dificil”
Deși nu a fost titular la Târgoviște, Matko Babic și-a ajutat echipa să obțină un punct important. Atacantul în vârstă de 26 de ani are 10 goluri în acest sezon, în 20 de meciuri. Acesta a transmis că se bucură că a punctat, dar regretă faptul că echipa lui a fost egalată pe final de Chindia. „Sunt fericit că am revenit în echipă, că sunt sănătos, că pot să ajut cât de mult pot. Îmi pare rău pentru cele două goluri primite. Din păcate, nu am obținut victoria. Conduceam până în ultimele minute. A fost un meci dificil, ei sunt contracandidații noștri la evitarea poziției de baraj. E bine, totuși, că nu am pierdut, mergem mai departe și stăm doar la mâna noastră. Dacă ne câștigăm meciurile, rămânem în Liga a 2-a. E un rezultat bun în final, mai ales că am fost conduși la pauză, am revenit, am arătat caracter, am arătat atitudine și asta e bine”, a spus jucătorul echipei sibiene, conform liga2.prosport.ro.