vineri, 3 iulie, 2026

Automecanica Moreni, în așteptarea finanțării

Publicitate



Citeşte şi

Uzina Automecanica Moreni a reușit să echilibreze situația financiară la începutul acestui an, după un 2025 dificil, finalizând în termen un contract pentru 15 vehicule destinate Ministerului Apărării Naționale, potrivit liderului de sindicat, Constantin Bucuroiu. Următoarea tranșă de 15 mașini, care ar fi trebuit să intre deja în lucru, riscă însă să fie blocată din lipsă de fonduri. „A fost un început de an în care am reușit să echilibrăm situația după anul dezastruos 2025, deoarece am primit 15 mașini de la Ministerul Apărării Naționale, pe care am încercat să le finalizăm în termenul contractat, astfel încât să ajungem pe zero. Din păcate, se anunță un viitor dificil – pentru următoarele 15 mașini nu mai există finanțare. Dacă se va întâmpla acest lucru, cu toată bunăvoința Forțelor Terestre, în lipsa fondurilor nu ni se vor mai putea da mașinile, iar atunci vom intra într-un mare impas„, a declarat Constantin Bucuroiu, liderul de sindicat al uzinei.

Conducerea uzinei și sindicatul poartă discuții atât cu Ministerul Apărării, cât și cu Ministerul Economiei, pentru a găsi o soluție. Demersuri scrise au fost transmise deja, împreună cu ROMARM și directorul general Răzvan Bărcălăbescu.

Constantin Bucuroiu a subliniat că problema nu ține exclusiv de voința instituțiilor implicate: „Ministerul Apărării primește fondurile în funcție de alocările bugetare. Noi nu facem decât să îi sprijinim pentru a obține sumele necesare implementării programului prevăzut pentru 2026.”

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Dan Pleșa, dezamăgit după eșecul cu Recolta Gura Șuții

Barajul pentru promovare în Liga a 3-a dintre Recolta Gura Șuții și Lupii Profa a fost unul cu adevărat...

Citeşte şi...