*Demolarea podului vechi peste Bizdidel este primul pas, în paralel cu punerea în siguranță a podului alternativ, pe care se circulă în prezent
*La Lungulețu, podul vechi este dublat de unul nou, iar testele tehnice au fost deja efectuate
Lucrările la...
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că în luna septembrie vor începe înscrierile pentru o nouă sesiune a programului de internship derulat de instituție. Este vorba despre a cincea ediție, adresată absolvenților de studii superioare.
Programul are o...
Nemulțumirile din sistemul de educație se intensifică după anunțul premierului Ilie Bolojan privind pachetul de măsuri fiscale, care, potrivit sindicatelor, va afecta direct cadrele didactice. Profesorii amenință cu proteste de amploare și chiar cu blocarea începutului de an școlar...
Primarul Târgoviștei și secretar general al PSD Dâmbovița, Daniel Cristian Stan, a transmis, într-un mesaj public, că Partidul Social Democrat traversează o perioadă în care este necesară o schimbare la nivelul conducerii. El a punctat că formațiunea are nevoie...
*Proiectul include și instalarea a 21 de stații de încărcare lentă la autobază și a 7 stații de încărcare rapidă pe traseu
Municipiul Târgoviște va primi în această toamnă primele autobuze electrice dintr-un lot de 21, achiziționate de administrația locală...
În cadrul unei conferințe de presă comune, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Dâmbovița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița și Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Dâmbovița au anunțat măsurile care vor fi aplicate în perioada 15-17 august, pentru...
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița a anunțat finalizarea procesului de reorganizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2025–2026. Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri...
*O parte din lucrări, precum finisajele, amenajarea locului de joacă și a spațiilor exterioare, au fost finanțate din bugetul local
Ieri dimineață, Primăria Municipiului Târgoviște a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare termică și energetică a Grădiniței cu program prelungit nr....
*Edilul șef al orașului-stațiune a criticat actuala conducere a partidului, acuzând-o că a afectat rezultatele obținute de organizațiile locale
Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, și-a exprimat public sprijinul pentru senatorul Titus Corlățean, care și-a anunțat candidatura la președinția Partidului Social...
Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a transmis datele oficiale privind desfășurarea probei la alegere a profilului și specializării (proba E.d) din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea august 2025, susținută miercuri, 13 august.
Potrivit informațiilor furnizate, la nivelul județului Dâmbovița rata...