luni, 25 mai, 2026

Ştefan Khalil

Reduceri de personal la Instituția Prefectului Dâmbovița

Ministerul Afacerilor Interne a început aplicarea măsurilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026, act normativ care vizează reorganizarea și reducerea schemelor de personal din cadrul instituțiilor prefectului. Astfel, a fost emis Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr....

Lucrările la podul de pe DN 71, la Pucioasa, gata în aprilie

*„Eu cred că în două săptămâni, adică până la finalul lunii martie, vom avea hidroizolația aplicată și cred că lucrările de la pod vor fi finalizate în cursul lunii aprilie. Nu văd cum ar putea să apară alte întârzieri,...

Proiect amplu pentru revitalizarea Parcului „Chindia” din Târgoviște

*Proiectul prevede plantarea de arbori, arbuști și plante ornamentale, refacerea completă a aleilor și instalarea de mobilier urban nou   Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a prezentat principalele elemente ale proiectului de revitalizare a Parcului „Chindia”, investiție estimată la peste...

Start la Simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a

Simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a a început luni, 16 martie 2026, prima probă fiind cea la Limba și literatura română. Potrivit datelor transmise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, la nivelul județului sunt înscriși în...

Spitalul Județean din Târgoviște, vizat de amendamente la buget

*Potrivit președintelui CJD, Corneliu Ștefan, amendamente similare depuse în anii anteriori au fost aprobate și au dus la dotarea unităților medicale cu echipamente moderne Președintele Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că sunt pregătite mai multe amendamente la Legea...

Finanțările pentru agricultori, în dezbatere la Lungulețu

*Reprezentanți ai APIA, AFIR, ANIF și Oficiul Fitosanitar au prezentat informații privind măsurile de sprijin, procedurile de accesare a finanțărilor și obligațiile fermierilor în cadrul programelor agricole Directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Dâmbovița, Vlad Pătrașcu, a participat la o întâlnire...

Structura anului școlar 2026-2027, avizată

Elevii din județul Dâmbovița, la fel ca cei din restul țării, vor începe cursurile anului școlar 2026–2027 în data de 7 septembrie 2026, potrivit formei finale a structurii anului școlar, care a fost avizată recent. Conform calendarului stabilit, anul școlar...

Fonduri europene masive pentru modernizarea transportului public

*Potrivit primarului municipiului Daniel Cristian Stan, suma atrasă într-o singură zi reprezintă un nivel ridicat de finanțare europeană pentru administrația locală   Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, anunță atragerea unei finanțări europene în valoare de aproape 68 de milioane de...

Critici sindicale de la Automecanica împotriva Ministrului Apărării

Președintele Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare, Aeronautică și Navală (ASIAAN) și lider de sindicat la Uzina Automecanica Moreni, Constantin Bucuroiu, și-a exprimat solidaritatea cu angajații Uzinei Mecanice Sadu, care contestă numirea lui Salvador Caragea, pensionar MAI, în funcția...

ITM Dâmbovița: majoritatea firmelor au trecut la noul sistem

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița anunță progrese  în procesul de trecere la noua aplicație Reges Online, sistem care permite evidența digitală și accesul rapid la informațiile privind contractele de muncă. Inspectorul-șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru, a declarat...

About Me

1156 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Latest News

Nicolae Croitoru, mulțumit de prestația Chindiei

Meciul tur al barajului pentru menținere/promovare în prima ligă dintre Chindia Târgoviște și Farul Constanța a fost cu adevărat...
- Advertisement -spot_img