joi, 4 iunie, 2026

Primarul din Pucioasa îl susține pe Titus Corlățean la conducerea PSD

Se strâng rândurile pentru candidatura la președinția Partidului Social Democrat

Publicitate



Citeşte şi

*Edilul șef al orașului-stațiune a criticat actuala conducere a partidului, acuzând-o că a afectat rezultatele obținute de organizațiile locale

Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, și-a exprimat public sprijinul pentru senatorul Titus Corlățean, care și-a anunțat candidatura la președinția Partidului Social Democrat, fiind printre primii politicieni dâmbovițeni care își exprimă oficial susținerea pentru senatorul de Dâmbovița.

Edilul șef a criticat actuala conducere a partidului, acuzând-o că a afectat rezultatele obținute de organizațiile locale la alegerile din acest an. Ana a declarat că vede în Corlățean o alternativă serioasă pentru schimbarea în PSD.

Pentru noi, Titus Corlățean nu este doar un simplu parlamentar. Este propunerea organizației Pucioasa pentru alegerile parlamentare și parlamentarul pe care m-am bazat în toate inițiativele mele”, a precizat primarul.

Constantin Ana a subliniat că îl consideră pe Titus Corlățean „foarte bine pregătit, echilibrat și conectat la realitățile actuale” și a afirmat că va face tot ce îi stă în putere pentru ca PSD să profite de această „șansă de a se reseta”.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Stoican, demis după ce a salvat Farul

Barajul de menținere/promovare în prima ligă dintre Farul Constanța și Chindia Târgoviște a avut nevoie de lovituri de departajare,...

Citeşte şi...